Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

În Săptămâna Luminată, Digi24 spune Poveştile credinţei

Digi 24 lansează campania “Vreau să știu!”

29 September 2014

La 24 de ani de la căderea comunismului, România încă așteaptă o revoluție a educației.

În săptămâna 29 septembrie – 3 octombrie Digi 24 difuzează, în 'Jurnalele de ştiri', în cadrul campaniei 'Vreau să ştiu!', o serie de reportaje care trec dincolo de politică şi statistici, şi intră în viaţa reală a şcolii româneşti. După 24 de ani, 19 miniștri și 64 de modificări ale Legii Educației şcoala românească este în colaps. 3.200.000 de elevi au început anul de studiu fără să ştie că, la fel ca şi anii trecuţi, şcoala primeşte doar jumătate din banii promişi de lege.

Aproape 569.000 de copii se înghesuie în grădiniţele de stat. Un sistem cu prea puţini educatori, ei înşişi incomplet formaţi, cu grupe supradimensionate şi cu acces limitat la materiale care să dezvolte creativitatea şi acumularea de cunoştinţe.

În cele aproape 4.000 de şcoli generale de stat, România are acum un 1.743.000 de elevi. În prezent, în țara noastră funcționează 1.605 licee cu 815.000 de elevi, dintre care probabil destui vor îngroşa rândurile absolvenţilor care se împiedică de bacalaureat. Rata de promovare a examenului a crescut uşor spre 55-60 la sută în ultimii trei ani, mai ales graţie părinţilor care plătesc meditaţii particulare. Iar facultatea, ultima frontieră teoretică a învăţăceilor care-şi croiesc drum în viaţă, a ajuns o fabrică de şomeri şi de iluzii spulberate. O spun angajatorii şi o arată statisticile.

Întreaga săptămână Digi 24 face o analiză corectă, la obiect şi imparţială a destinului şcolii româneşti, pentru toţi cei care rostesc: „Vreau să ştiu!'

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare