Tot duminică, Mircea Dinescu va fi prezent la întâlnirea cu vizitatorii sediului TVR din Bucureşti la Ziua Porţilor Deschise.
Ziua de 1 iunie a fost sărbătorită cu voie bună la Cetate, unde Mircea Dinescu a primit cu braţele deschise copiii din localitatea de pe Dunăre. În aventura sa culinară, poetul a avut doi asistenţi, copiii Alexandra şi Mihai, care au dat o mână de ajutor la prepararea bucatelor. Ei au cântat muzică specifică zonei, acompaniaţi la acordeon de profesorul Nelu Greblă, o cunoştinţă mai veche a telespectatorilor dintr-o ediţie precedentă a emisiunii. Pe piesele cântate de cei doi copii şi de profesorul lor, au dansat tinerii din ansamblul Dunărea, veniţi special pentru a sărbători ziua de 1 iunie la Cetate.
Poetul Mircea Dinescu a pregătit prune învelite în slăninuţă şi dovlecei pane, iar la desert a chemat alături de el un „juriu” alcătuit, evident, din copii din Cetate. Ei au avut dificila misiune de a gusta din compoziţia de bezele şi mai apoi, după ce au fost aduse de la cuptor, din delicioasele prăjituri. Nu doar copiii s-au distrat pe cinste! Mircea Dinescu şi profesorul Greblă şi-au amintit o piesă din tinereţea lor, pe care au cântat-o împreună, poetul acompaniindu-l vocal şi bătând ritmul într-o pâine enormă de casă, proaspăt scoasă din cuptor.
Alexandra Uşurelu s-a născut pe 18 martie 2004 la Calafat, este elevă în clasa a patra la Liceul teoretic „Gheorghe Vasilichi” din Cetate. Colaborează cu Ansamblul Maria Tănase din Craiova, iar printre pasiunile sale sunt pictura, matematica şi muzica populară. Mihai Greblă s-a născut pe 12 octombrie la Craiova, este elev în clasa a patra la Şcoala Gimnazială din Cerăt, declară că este îndrăgostit de matematică şi de şah, studiază pianul, limbile germană, engleză şi franceză. A învăţat să cânte muzică lăutărească şi populară de la tatăl său, profesorul Nelu Greblă.