Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

De 1 decembrie, Digi24 pregătește “Marea Găteală”

de Redactia Tvmania

De 1 decembrie, Digi24 îi invită pe telespectatori să simtă românește și să fie mândri de sărbătoarea lor națională. Ziua începe devreme, de la ora 06.00, cu un Jurnal de știri prezentat de Oana Zamfir. De la ora 10.30, Sanda Nicola și Luca Niculescu preiau ștafeta știrilor, într-o ediție specială. Cei doi moderatori vor redescoperi, alături de invitații lor, ce se află în spatele miturilor. În direct de la Arcul de Triumf Digi24 va transmite și parada militară cu ocazia Zilei Naționale.

Digi24 pregătește și un bonus pentru telespectatori, “Marea Găteală”, o „Unitate în bucate” marca Marius Tudosiei, prezentatorul emisiunii Sănătatea în bucate. În curtea lui Marius se vor afla și Anca Dumitrescu și Marius Pancu, prezentatorii Digimatinalului. Pe tot parcursul zilei cei trei vor găti românește alături de invitații lor, printre care se vor afla actorii Claudiu Bleonţ şi Alexandru Bindea, criticii de film Irina Margareta Nistor şi Laurenţiu Damian, cântăreaţa de jazz Maria Răducanu, medicul Gabriela Cozmanciu și vedetele Digi24.

Nu vreau să spun tot ce o să pregătesc de Ziua Naţională. Vă spun doar că va fi o atmosferă de sărbătoare adevărată, aşa cum doar românii ştiu să facă. Cât despre invitaţi, sunt chiar foarte onorat că voi primi în casa mea, în bucătăria mea atâtea personalităţi. Glumind un pic, nu e puţin lucru să ai „ajutoare” la gătit profesori universitari, critici de film, medici, actori sau muzicieni cunoscuţi”, a spus Marius Tudosiei.

La prânz, de 1 decembrie, Alice Iacobescu va prezenta un nou Jurnal de știri, cu povești de succes ale românilor de aici și de peste hotare. Pe tot parcursul zilei Sanda Nicola, Alice Iacobescu și Luca Niculescu îi vor îndemna pe români să simtă românește și să descopere istoria adevărată a Zilei Naționale.

De la ora 18.00 Adriana Muraru spune  “la mulți ani” tuturor românilor și le aduce o sinteză a celor mai importante informații ale zilei.

1 decembrie, o zi care a marcat istoria unui popor, va fi celebrată într-o editie speciala a Jurnalului de seara, alături de analiști și istorici de marcă. Cosmin Prelipceanu îi invită pe cei din fața micului ecran să înțeleagă cum trecutul ne-a construit prezentul și  să afle în ce fel ne vom contura viitorul.

De la ora 21.00, într-o ediție specială a Kilometrului 0, Elena Vijulie redescoperă pe un mare român, Constantin Brâncuși.

Ziua Națională se încheie, la Digi24, cu un Jurnal de știri prezentat de Teodora Ghenciu.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te