Homepage  / Vedete româneşti

David Popovici a bifat o nouă achiziție costisitoare. Ce și-a cumpărat campionul olimpic

David Popovici a bifat o nouă achiziție costisitoare. Ce și-a cumpărat campionul olimpic
13

de Redactia Tvmania,

După ce a fost în centrul criticilor pentru achiziția unui Porsche Spyder în valoare de peste 150.000 de euro, David Popovici a făcut o nouă investiție importantă, de această dată în domeniul imobiliarelor.

David Popovici și-a cumpărat o casă în apropiere de București

Potrivit Profit.ro, David Popovici a achiziționat o proprietate situată în complexul rezidențial Liziera de Lac, dezvoltat de Liebrecht & wooD România, în Frumușani, lângă București. Locuința include trei dormitoare și un living spațios, însă are și un preț pe măsură. În prima etapă a proiectului, au fost construite 94 de case, cu o investiție totală de 44,3 milioane de euro. Pe parcursul următorilor zece ani, compania intenționează să extindă dezvoltarea, construind până la 3.500 de locuințe pe terenul respectiv.

Noua mașină a lui David Popovici, motiv de discuție  (10)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13

Conform informațiilor disponibile pe site-ul Liziera de Lac, prețurile locuințelor din acest proiect pornesc de la 146.400 de euro (plus TVA) pentru cele mai mici unități, cu o suprafață de 107 mp, și ajung până la 213.000 de euro (plus TVA) pentru casele de 170 mp.

De asemenea, David Popovici a semnat un contract cu dezvoltatorul și a devenit ambasador al proiectului. Mai mult, înotătorul român este acum cel mai recent rezident al complexului de lux, urmând să locuiască în vilă alături de iubita sa, Taisia Nițuleasa, conform celor de la Libertatea.

Motivul pentru care David Popovici nu vrea să știe câți bani are în conturi

La un moment dat, David Popovici a făcut declarații surprinzătoare în spațiul public despre veniturile sale. Înotătorul român a explicat că preferă să nu cunoască sumele care îi intră în conturi, deoarece nu vrea să fie influențat negativ de aceste informații. De aceea, administrarea banilor câștigați este în mâinile tatălui său, în care are o încredere totală.

„Eu încerc să stau cât mai departe de banii pe care îi câștig. Sunt conștient de puterea lor, de influența pe care ar putea-o avea asupra mea și nici măcar nu vreau să știu câți am. Nu vreau să știu câți am, nu vreau să știu cât câștig pe lună. Îmi spune detaliile de bază pe care i le cer eu. Asta nu ar fi fost atât de ușor dacă plăteam pe cineva să fie managerul meu.

Mă ajută foarte mult asta, deoarece pot să am încredere absolută în el, fiind tatăl meu. Știu că banii sunt întotdeauna într-un loc potrivit. Am observat, la un moment dat, că discuțiile dintre mine și tatăl meu tindeau să fie îndreptate către zona asta și am uitat să avem discuții tată – fiu și m-am oprit. Trebuie să menții relațiile în viață și să dai cărbune. Când uiți să dai cărbune, focul ăla la un moment dat o să se piardă”, declara David Popovici.

Sursă foto: Instagram – Arhivă TV Mania!

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton