David Lynch pregătea o miniserie în colaborare cu Netflix
Sarandos a postat un omagiu pe Instagram povestind cum l-a întâlnit pe regizor în primele sale zile la Netflix. În postarea sa, el a dezvăluit că platforma a fost imediat interesată să colaboreze cu Lynch după ce regizorul le-a propus o serie limitată, care ar fi fost „plină de mister și riscuri”. Proiectul a fost amânat din cauza pandemiei și a incertitudinilor legate de sănătatea lui Lynch.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
„David și cu mine am vorbit doar de câteva ori după aceea, dar ani mai târziu, a venit la Netflix pentru a prezenta o serie limitată la care ne-am aruncat imediat”, a scris Sarandos în omagiul său de pe Instagram pentru Lynch. „A fost o producție David Lynch, deci plină de mister și riscuri, dar ne-am dorit să mergem în această aventură creativă alături de acest geniu. Mai întâi Covid-ul, apoi unele incertitudini legate de sănătate au făcut ca acest proiect să nu fie niciodată realizat, dar am lăsat de înțeles clar că, de îndată ce ar fi fost posibil, eram toți sută la sută dedicați.”
„Ultima dată când am vorbit cu David a fost la fel de emoționant ca prima. A venit la mine acasă împreună cu prietena mea și muza lui, Laura Dern, și am avut o lungă și minunată conversație despre proiecte, cinematografie, viață, artă și ferestrele casei mele (Îi plăceau ferestrele mele).”
Ce diagnostic primise David
În august 2024, Lynch a dezvăluia că fusese diagnosticat cu emfizem pulmonar, iar în noiembrie a vorbit mai pe larg despre dificultățile sale de respirație. „Aproape că nu pot merge dintr-o cameră în alta”, a spus el. „Este ca și cum ai merge cu un sac de plastic pe cap.”
David Lynch, renumit pentru revoluționarea cinematografiei americane prin viziunea sa artistică întunecată și suprarealistă în filme ca „Blue Velvet” și „Mulholland Drive” și pentru impactul său asupra televiziunii cu „Twin Peaks”, a murit pe 15 ianuarie la vârsta de 78 de ani.
Lynch a fost căsătorit de patru ori și a avut o relație de lungă durată cu vedeta din Blue Velvet, Isabella Rossellini. În urma sa rămân patru copii: două fete și doi băieți.
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Citește și: