Regizorul nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu Showtime, compania care și-a propus să readucă pe micile ecrane serialul-cult din anii `90, anunță starpulse.com.
„Dragi prieteni de pe Twitter, Showtime nu a renunțat la „Twin Peaks”. După un an și patru luni de negocieri, am plecat din cauză că nu mi s-au oferit destui bani pentru a scrie scenariul așa cum simțeam că ar trebui.
Am început să-i sun pe actori ca să-i anunț că nu voi regiza. „Twin Peaks” ar putea continua la Showtime. Iubesc lumea din serial și îmi doresc ca lucrurile să fi stat altfel”, a explicat David Lynch.
Încă de luna trecută, regizorul spunea că este nesigur de soarta proiectului.