Cântăreaţa Lily Allen şi actorul David Harbour, cunoscut pentru rolul din serialul „Stranger Things”, s-au căsătorit în Las Vegas, potrivit revistei People.
Cântăreaţa Lily Allen şi actorul David Harbour, cunoscut pentru rolul din serialul „Stranger Things”, s-au căsătorit în Las Vegas, potrivit revistei People.
Allen, în vârstă de 35 de ani, şi Harbour, în vârstă de 45 de ani, s-au căsătorit luni, 7 septembrie în capela Graceland, unde un imitator al lui Elvis Presley a cântat în timp ce artista a păşit spre altar purtând o rochie vintage Dior. Imediat după ce au făcut pasul cel mare, cuplul a sărbătorit evenimentul într-un fast food. Nunta a avut loc la o zi după ce cuplul a obţinut certificatul de căsătorie. Miercuri seară, vestea a fost confirmată chiar de cei doi după ce au publicat pe conturile de Instagram fotografii de la eveniment.
„Într-o nuntă oficiată de regele însuși, prințesa poporului s-a căsătorit cu posesorul cardului de credit devotat, născut, dar amabil, într-o frumoasă ceremonie luminată de cerul cenușiu, datorită unui stat arzător aflat la câțiva kilometri distanță, în mijlocul unei pandemii globale. Băuturi răcoritoare au fost servite la o mică recepție care a urmat”, a scris actorul David Harbour în descrierea fotografiei de la nuntă.
Deși cei doi n-au confirmat niciodată logodna, Lily Allen s-a afișsat pe instagram în luna mai cu un inel ce părea a fi de logodnă. Allen şi Harbour formează un cuplu din luna ianuarie a acestui an.