Homepage  / Știri

David Beckham nu vrea să comenteze meciurile colegilor

David Beckham nu vrea să comenteze meciurile colegilor

de Redactia Tvmania

Fotbalistul David Beckham (34 de ani), care s-a rănit la piciorul stâng şi este foarte posibil să nu mai fie selecţionat în lotul Angliei pentru Cupa Mondială din 2010, a decis că nu vrea să-şi dea cu părerea la televizor despre meciurile pe care coechipierii săi le vor juca în Africa de Sud, anunţă digitalspy.co.uk.

Reprezentanţii posturilor BBC şi ITV l-au abordat pe David Beckham la începutul acestei săptămâni, pentru a-l întreba dacă vrea să comenteze meciurile Angliei, dar fotbalistul nu s-a arătat interesat de ofertă.

O sursă a explicat: „David Beckham a spus că mai degraba preferă să stea acasă şi să urmărească meciurile la televizor decât să le comenteze. Locul lui este alături de antrenorul Fabio Capello şi restul echipei. Astfel poate să se facă folositor. S-a hotărât să meargă în Africa de Sud. Colegii săi vor fi încântaţi”.

Din cauza accidentării la tendonul lui Ahile de la piciorul stâng, suferită în timpul meciului AC Milan – Chievo Verona, pe 14 martie, David Beckham riscă să rateze ultima mare provocare din cariera sa de fotbalist.

La începutul acestei săptămâni, David Beckham s-a dus în Finlanda, pentru a fi operat de profesorul Sakari Orava, un specialist de renume în chirurgia ortopedică. Medicul a declarat că operaţia a decurs fără probleme, însă nu crede că fotbalistul se va recupera într-atât de repede încât să poată participa la Cupa Mondială.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton