Pentru Andreea Ibacka, lecţiile de dans sunt o premieră, însă este familiarizată cu muzica, mai precis cu vioara şi pianul, pe care le-a studiat timp de 8 ani: “măcar aud bine ritmul”, glumeşte actrita. Deşi nu are o prietenie strânsă cu sportul, Andreea consideră că are o constituţie fizică potrivită pentru dans. Dacă ar fi să aleagă dintre toate dansurile, soţia lui Cabral ar alege hip-hop şi R&B: “muzica “neagră” mă binedispune”, spune ea zâmbind.
Andreea abia aşteaptă să înceapă concursul şi nu îi este teamă să muncească până la epuizare: “„Dansez pentru tine” este emisiunea mea preferată. Mai mult decât atât, tot concursul e gândit în scop umanitar. Simt că este momentul să încerc să îndeplinesc şi eu un vis. Să îi mulţumesc astfel lui Dumnezeu şi tuturor celor care m-au ajutat deja pe mine să-mi îndeplinesc visele”, spune soţia lui Cabral.
Jojo vrea să-şi îndeplinească visul de a dansa
Pentru Jojo, participarea la “Dansez pentru tine” înseamnă împlinirea celui mai mare vis al ei din copilărie: acela de a dansa. Jojo şi-a dorit de când se ştie să devină balerină şi chiar a studiat baletul un an şi jumătate, mergând apoi la cursuri de dans standard şi din nou la balet când a mai crescut: “La trei ani mă prefăceam că merg în poante. Aşa am distrus câteva perechi bune de pantofi”, glumeşte actriţa.
Dintre toate provocarile coregrafice care o aşteaptă la “Dansez pentru tine”, Jojo se gândeşte la tangoul argentinian şi la rumba, “două dansuri care transmit pasiune, dorinţă, iubire…Ce poate fi mai frumos?”, crede ea.
Catrinel Sandu s-a întors din America
Deşi are emoţii uriaşe, pentru că este extrem de critică în ceea ce priveşte felul în care îi ies dansurile, cea mai mare temere a lui Catrinel Sandu este însă aceea de a nu i se întâmpla accidente vestimentare, aşa cum a văzut în sezoanele anterioare.
“Sunt o persoana pudică şi mi-e teamă să nu îmi cadă hainele de pe mine, să nu mi se dezgolească diverse părţi ale corpului fără ca eu să-mi dau seama”, spune Catrinel Sandu.
Aylin are un atu: repetiţiile pentru “Cu un pas înainte”
Aylin crede că o vor ajuta repetiţiile făcute pentru serialul “Cu un pas inainte”, atunci cand a lucrat mult pe dans clasic si contemporan, iar daca ar fi să-şi aleagă un stil preferat, nu ar alege unul de societate, ci mai degrabă unul “de stradă”.
“Mi-e frică de toooooot! 🙂 Dar în acelaşi timp, abia aştept! Simt multe lucruri deodată. Încerc să nu mă gandesc la asta. Probabil când voi începe repetiţiile voi şti exact cum stau. Mi-e frică de dansuri, de direct. Nu mi-e teamă de concurenţă. Mi-e teamă de fricile mele, mai degrabă”, mărturiseşte actriţa.