Cele mai reușite telenovele nu ajung întotdeauna să fie preferatele actorilor care fac parte din distribuție. Acesta este cazul Dannei García și rolul ei principal din telenovela produsă de Telemundo în urmă cu 17 ani, „Pasión de gavilanes” („Jurământul”), care a fost difuzată și la noi de postul Acasă.
Într-un live făcut pe Instagram, frumoasa actriță columbiană a dezvăluit că nu are cele mai frumoase amintiri despre participarea la această producție, deoarece a fost o etapă foarte dificilă pentru ea, atât la nivel personal, cât și profesional
„A fost o perioadă foarte tristă la nivel personal, deoarece abia terminasem o relație, urma să mă căsătoresc, m-am întors din Germania la Miami, am fost la facultate. A fost o perioadă în care ultimul lucru la care mă gândeam era actoria. Mă simțeam foarte singură”, a dezvăluit actrița care se pare că nu a găsit sprijin nici în colegii cu care împărțea platourile de filmare: „Nu am găsit o familie acolo, lucru care îmi lipsea, am găsit o frână de mână”, a recunoscut ea.
Însă problemele nu s-au încheiat acolo. Se pare că rolul ei a stârnit invidie printre unii colegi:
„Ne-au vândut pe toți la pachet sub forma a 6 protagoniști și cred că de aici au început problemele. Mai ales în momentul în care personajul meu și cel interpretat de Mario Cimarro au fost mai mult puși în evidență. Nu era vina mea, dar ceilalți au înțeles greșit. Colegii mei nu știau că nu aveam niciun interes profesional, adică nu căutam să devin regina telenovelelor sau să ies în evidență, pentru că inima mea era încă într-o tranziție”.
Cel care a sprijinit-o și i-a fost alături a fost chiar colegul său, Mario Cimarro, alături de care a creat o strânsă legătură.
„Îi sunt foarte recunoscătoare lui Mario,pentru că pe lângă afecțiunea pe care a avut-o față de mine, am creat o prietenie foarte strânsă”, a mai spus ea.