Homepage  / Știri

Daniel Radcliffe şi-a pierdut încrederea în sine după „Harry Potter”

Daniel Radcliffe şi-a pierdut încrederea în sine după „Harry Potter”

de Redactia Tvmania

Actorul de 23 de ani, care l-a interpretat pe vrăjitorul Harry Potter în opt filme, credea că nu va fi capabil să abordeze şi alte roluri, relatează femalefirst.co.uk.

„Orice talent artistic este ca un muşchi şi funcţionează la fel ca în cazul atleţilor. Dacă nu-l mai foloseşti, îţi pierzi încrederea.

Acesta este motivul pentru care nu îmi place să am timp liber. Mi-am recăpătat încrederea în ultimele 18 luni. După ce am terminat filmările pentru <> gândeam în termeni de <>.”

Daniel Radcliffe tocmai a fost distribuit în „A Young Doctor’s Notebook”, adaptarea romanului scris de Mihail Bulgakov, care este unul dintre autorii săi preferaţi.

„Producătorii nu ştiau că sunt un fan obsesiv al lui Bulgakov. Am citit romanul, mi-a plăcut şi l-am recitit imediat. Apoi, când am împlinit 21 de ani, m-am dus în Rusia ca să-i vizitez apartamentul, ca un cadou pentru mine.”

În urmă cu o săptămână, Daniel Radcliffe spunea că se bucură că oamenii îi ştiu numele.

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton