Homepage  / Vedete / Vedete străine

Daniel Radcliffe, în culmea fericirii! Cine este Erin Darke, femeia care îi va dărui un copil starului din „Harry Potter”

Daniel Radcliffe, în culmea fericirii! Cine este Erin Darke, femeia care îi va dărui un copil starului din „Harry Potter”
8

de Andra Stana,

Actorul din „Harry Potter”, cunoscut pentru discreția sa, a făcut un gest rar. Daniel Radcliffe a împărtășit cu fanii săi din lumea întreagă marea veste: iubita sa îi va dărui un copil. Cine îl face tătic pe Daniel Radcliffe.

Daniel Radcliffe din „Harry Potter” va deveni tată

Daniel Radcliffe așteaptă primul său copil cu partenera sa de lungă durată, Erin Darke. Un reprezentant al starului din „Harry Potter”, în vârstă de 33 de ani, a confirmat sâmbătă informaţia pentru agenţia de presă PA.

Radcliffe, care a interpretat personajul titular în franciza cinematografică bazată pe seria de cărți best-seller ale lui JK Rowling, și actrița americană Erin Darke, în vârstă de 38 de ani, se pregătesc să devină părinți pentru prima dată.

Cei doi au fost fotografiați împreună în timp ce se plimbau în New York vineri, relatează The Sun.

Darke, a cărei burtică de gravidă este vizibilă în fotografia apărută online, a confirmat la scurt timp sarcina prin intermediul reprezentantului ei.

Radcliffe este foarte bucuros să fie tată pentru prima dată, o sursă spunând: „Daniel este foarte încântat să fie tată. Relația lui cu Erin este cu adevărat specială și toată lumea crede că vor fi niște părinți extraordinari. Au păstrat discreția până acum, dar ea nu-și mai poate ascunde burtica.”

Cine este Erin Darke, iubita lui Daniel Radcliffe

Daniel Radcliffe și Erin Darke s-ar fi cunoscut, potrivit informațiilor din presă, pe platourile de filmare ale peliculei „Kill Your Darlings” (2013).

Radcliffe, care a mai jucat în „The Woman In Black” (2012) și „Swiss Army Man” (2016), își împarte timpul între Marea Britanie și Statele Unite, unde locuiește alături de Erin.

Darke este cunoscută mai ales pentru rolul din serialul „Good Girl Revolt” din 2015, iar mai recent a apărut în serialul Prime Video „The Marvelous Mrs Maisel”.

Daniel Radcliffe, în culmea fericirii! Cine este Erin Darke, femeia care îi va dărui un copil starului din „Harry Potter”Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Deși și-au păstrat în mare parte relația privată, apărând împreună pe covorul roșu abia anul trecut, Radcliffe a vorbit într-un interviu despre prima dată când s-au întâlnit.

„Va fi o poveste pe cinste de spus copiilor noștri într-o zi, din cauza a ceea ce personajele noastre fac unul cu celălalt“, a spus el. „Personajele noastre se întâlnesc și flirtează unul cu celălalt.”

În film, cei doi au câteva scene romantice împreună, inclusiv o scenă de sex.

Într-un alt interviu, Radcliffe a mărturisit că a fost imediat atras de Darke. „Există un moment în care ea mă face să râd, iar eu râd „ca mine” și nu „ca personajul meu”. A fost incredibil de amuzantă și de inteligentă. Am știut că am dat de necaz”.

Cei doi s-au apropiat din cauza iubirii lor comune pentru actorie și au împărtășit că amândoi „susțin incredibil de mult cariera celuilalt”.

De-a lungul relației lor de lungă durată, au existat numeroase zvonuri că ar fi fost logodiți sau chiar căsătoriți, lucru pe care cuplul l-a negat.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton