Homepage  / Știri

Daniel Radcliffe: „Nu sunt o celebritate”

Daniel Radcliffe: „Nu sunt o celebritate”

de Redactia Tvmania

Interpretul vrăjitorului Harry Potter nu crede că este o persoană celebră şi preferă să se considere un actor înainte de toate, relatează digitalspy.co.uk.

„De obicei, oamenii care se consideră celebrităţi nu sunt prea drăguţi. Ştiu că sunt un star de cinema, însă nu trebuie să uit că sunt doar un actor”, a spus Daniel Radcliffe.

Daniel Radcliffe îl interpretează pe vrăjitorul Harry Potter de când avea zece ani şi spune că viaţa lui nu s-a schimbat prea mult de când a intrat în lumea filmului.

„Oamenii mă recunosc pe stradă. De aceea îmi place să mă distrez cu fanii seriei <> şi îi ascult când mă abordează. Dar, per total, sunt o persoană foarte normală”.

Actorul de 21 de ani mai spune că eroul său preferat este ceva mai neobişnuit: „Nu faceţi glume pe seama mea, dar îl prefer pe Bart Simpson. Este eroul meu preferat din toate timpurile, fără nici o îndoială”.

Prima parte din „Harry Potter şi Talismanele Morţii”, următorul film în care îl puteţi vedea pe Daniel Radcliffe, se lansează în cinematografele româneşti pe 26 noiembrie 2010.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton