Imagini de la nunta lui Daniel Pavel și a Anei
Ana Maria Pop l-a cucerit iremediabil pe prezentatorul Survivor All Stars, iar relația lor a evoluat cu pași repezi. Așadar, cei doi nu au stat prea mult pe gânduri și au ajuns în fața ofițerului de Stare Civilă pe 8 iunie. Soția lui Daniel Pavel a purtat o rochie mini, spectaculoasă, care a lăsat la vedere picioarele tonifiate și trupul tras ca prin inel.
Cel mai de preț accesoriu al miresei a fost, însă, zâmbetul care a transmis fericirea imensă pe care o resimțea în momentul în care a devenit oficial doamna Pavel. Buchetul de flori pe care l-a ales Ana a fost unul simplu, dar elegant, din bujori. Ea a fost condusă spre altar de tatăl său, care cu greu și-a putut stăpâni lacrimile de emoție.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14
După logodna lor în noiembrie 2023, ziua mult așteptată a sosit pentru Daniel Pavel și partenera sa, Ana Maria Pop. Cei doi își vor oficializa legătura atât la starea civilă, cât și în fața altarului, iar la petrecerea de nuntă sunt așteptați peste 400 de invitați.
Daniel Pavel a vorbit și despre tradițiile pe care le-a îmbrățișat, dar și despre cele pe care nu le apreciază. Prezentatorul TV a spus că au renunțat la furatul miresei, însă și-ar dori să spargă două pahare înainte de a intra în local.
„Furatul miresei clar nu e pe nicăieri, nu va fi. Viitorul meu socru e general și nu apreciază subiectul acesta al furatului. (râde) Să știți că nici eu nu sunt un mare fan. Sunt foarte mulți oameni și vrem să fim chiar amfitrioni. Unde s-o duci? E o pădurice acolo, nici nu vreau să mă gândesc. (râde) Sper din echipa mea de filmare să n-aibă vreunul vreo idee”, a spus Daniel Pavel., într-un interviu acordat pentru Unica.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 4 / 14
Ana va schimba trei rochii de mireasă în ziua cea mare
Ana nu va purta o singură rochie de mireasă, ci trei, fiecare dintre ele fiind potrivită pentru o anumită parte a zilei, așadar este de la sine înțeles că aleasa lui Daniel Pavel se va simți ca o prințesă în ziua nunții.
„Am decis să fie trei rochii adaptate fiecărui moment din nuntă. Cred că fiecare femeie își dorește ca această zi să fie una specială, de care să și amintească pentru totdeauna, iar rochia este parte dintre acele amintiri frumoase pe care le porți în minte și suflet.
Alegerea a fost… naturală, am ținut cont de ceea ce mi s a potrivit și mi-a plăcut. Pare simplu, nu? Când există trei momente principale, este greu să rămâi îmbrăcată la fel pe tot parcursul zilei și al nopții”, a declarat Ana, conform Revistei Viva!
Sursă foto: Pro TV – Instagram Daniel Pavel
Citește și: