Daniel Pavel și cei cinci concurenți rămași în competiția din Republica Dominicană intră în ultima săptămână a show-ului. Finala emisiunii de la Pro TV va avea loc miercuri, 24 mai. Până atunci, prezentatorul a spus ce îi așteaptă pe finaliști.
Daniel Pavel și cei cinci concurenți rămași în competiția din Republica Dominicană intră în ultima săptămână a show-ului. Finala emisiunii de la Pro TV va avea loc miercuri, 24 mai. Până atunci, prezentatorul a spus ce îi așteaptă pe finaliști.
Cuprins
Cuprins
Daniel Pavel a făcut rezumatul penultimei săptămâni de la Survivor România 2023. În jurnalul său de pe libertatea.ro, prezentatorul a recunoscut că și el are emoții când se gândește la marea finală a acestui sezon.
„Națiune Survivor, a venit și acest moment, ultima dată în acest sezon când mă adresez vouă prin acest file de Jurnal Dominican. Cu multă emoție și bucurie, vă pot spune că miercuri, de la 20:30, vom vedea cine va fi campionul Survivor 2023, în direct din Republica Dominicană.
Aici se simte un cumul de trăiri, iar eu unul deja le pot auzi inimile cum bat la unison cu un singur scop: să lupte până la capăt. Au mai rămas cinci, iar la finalul fiecărei zile, numărul lor va scădea, urmând ca mereu decizia să fie a voastră, așa cum a fost întotdeauna. Până miercuri, vă aștept alături de noi și la începutul săptămânii cu noi provocări și momente frumoase din cel mai puternic reality”, a transmis Daniel Pavel în jurnalul său.
Mai mult, Pavel a făcut rezumatul săptămânii precedente, când Ștefania Stănilă a fost eliminată de la Survivor România 2023. „A fost o săptămână grea, una încărcată de multe lacrimi… primele de durere fizică, apoi înlocuite de cele cauzate de șocul eliminării. Prin ambele a trecut una dintre veterane – Ștefania Stănilă.
În acest punct al competiției, este clar că orice plecare se lasă cu multă tristețe deoarece au făcut niște eforturi uriașe, nu s-au dat la o parte de la nimic și au reușit să treacă prin 19 săptămâni departe de toate condițiile pe care le cunoșteau în viața lor. Pentru mine, ei sunt toți campioni”, a mai scris Daniel Pavel.
Și a continuat: „Tot săptămâna aceasta a fost cea în care simbolul imunității a fost utilizat de către Alexandra Porkolab pentru a se salva în cadrul Consiliului de Nominalizare. Am văzut-o că nu i-a fost ușor să facă o alegere, dar ca și în viață, în competiție e vorba despre decizii, despre momente-cheie în care trebuie să te pui pe tine pe primul plan și să faci ce crezi că te va ajuta pe termen lung.
Vă dați seama că acum îi pot număra pe degetele de la o mână pe concurenți? Alexandra C, Alexandra P, Andrei, Carmen și Dan. Ei sunt cei cinci care chiar în timp ce voi citiți acest material au început deja să ducă luptele din săptămâna finalei, cei care au atât de multă nevoie de susținerea voastră… dar și a foștilor concurenți”.
Finaliștii Survivor România 2023 sunt Dan Ursa, Alexandra Ciomag, Andrei Krișan, Alexandra Porkolab și Carmen Grebenișan.
Ca și în sezoanele anterioare, foștii concurenți din acest sezon revin în Republica Dominicană pentru a-i susține pe finaliștii Survivor România 2023. „Ca de fiecare dată, aceștia ni se vor alătura și abia aștept să îi revăd, să le dau șansa să ne spună cum a fost viața pentru ei după show și să ne amintim cu drag de momentele prin care au trecut.
Un lucru le va fi comun – Survivor este o experiență de viață, crucială, care schimbă tot ceea ce știai și gândeai despre limitele umanului și supraviețuire. Așa că sunt absolut convins că îi vom vedea schimbați și mai motivați ca niciodată în tot ceea ce fac.
Pentru că aceste ultime zile sunt marcate de cuvântul provocări și intrări live din Dominicană, direct în casele voastre în România, am ales să încep weekendul cu o mică pauză, la soare. Vitamina D este fix elementul de care am nevoie pentru a-mi da energie, iar oamenii frumoși pe care îi am aproape sunt cei care se asigură că-mi mențin zâmbetul sus până în ultima zi”, a mai explicat Daniel Pavel.
Alexandra C, Alexandra P, Andrei, Carmen și Dan. Ei sunt cei cinci care vor merge în această seară spre Jocul de Imunitate. Va fi o luptă extrem de importantă, după cum le va explica și Daniel Pavel: ”Bine ați venit în săptămâna finalei. În fiecare zi, vom avea joc și eliminare”.
Membrii tribului Taino vor lupta pentru șansa de a se califica direct în semifinala competiției care va avea loc marți! Dacă persoana care va câștiga proba zilei nu va mai avea emoții, ceilalți patru vor aștepta Consiliul pentru a vedea ce au votat telespectatorii la finalul săptămânii trecute de Survivor România. Seara se va încheia cu o nouă eliminare!
Au mai rămas doar câteva ore până la noul episod. De acum înainte, fiecare moment poate fi ultimul în show. Fiecare probă este esențială. Iar decizia celor de acasă – vitală! Începe săptămâna finală!
Nu ratați, de la ora 21:30, la PRO TV, noua ediție a unui sezon puternic sezon SURVIVOR ROMÂNIA! Emisiunea poate fi urmărită, cu o zi în avans, pe VOYO.
Sursa foto: Instagram
Citește și: