Daniel Pavel formează un cuplu cu Ana Maria Pop de un an și jumătate. Prezentatorul Survivor România a adus în discuție căsătoria cu iubita lui, într-un interviu pentru Unica.
Daniel Pavel și Ana Maria Pop s-au cunoscut la o petrecere, cu ajutorul unor prieteni comuni. Un an și jumătate mai târziu, cei doi sunt de nedespărțit, merg împreună la evenimente, iar ea l-a însoțit pe prezentatorul de la Survivor România chiar și în Republica Dominicană.
Daniel Pavel: „Ana găsește calmul și în cele mai încinse stări ale mele”
Invitați de curând la petrecerea Unica, care a avut loc săptămâna trecută, cei doi au vorbit despre relația lor. Au recunoscut că există și momente când nu prea se înțeleg, dar iubita lui Daniel Pavel reușește mereu să detensioneze situația. „Pot să spun că eu sunt de o natură care discută mult, până la ceartă. Sunt și zodia Fecioară, desfac firul în 100. Nu-mi iese cu Ana, găsește calmul și în cele mai încinse stări ale mele. Eu zic că am găsit soluția perfectă, mă calmează”, a explicat Daniel Pavel.
Apoi, Ana Maria Pop a dezvăluit lucrurile pe acre le iubește la Daniel Pavel, pe listă fiind și „masculinitatea” de care dă dovadă vedeta Pro TV. „Iubesc, pe lângă ambalajul și masculinitatea care se observă și cred că trec sticla, sufletul foarte cald, pe care cred că-l simt oamenii. Cred că de-asta sunt într-un număr atât de mare alături de el. Sufletul este de aur”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
În ceea ce privește gelozia, Daniel Pavel a mărturisit că acest sentiment ia naștere atunci când lipsește încrederea într-un cuplu. „Eu cred că gelozia este direct proporțională cu gradul de încredere, nu neapărat în partener, ci în tine, ca individ. Atenție, nu înveți asta din prima! De exemplu, această propoziție acum 32 de ani în școala generală nu mi-ar fi spus nimic, nici în liceu. Se educă, cum educi încrederea educi și gelozia, mai multă încredere, mai puțină gelozie. Noi suntem într-un echilibru, n-am niciun fel de gelozie“, a spus Daniel Pavel în interviul pentru Unica.
Daniel Pavel, despre căsătoria cu Ana Maria Pop
După o relație de un an și jumătate, Daniel Pavel și iubita sa recunosc că se gândesc și la căsătorie.
„Cu siguranță e în planurile noastre de viitor”, a zis ea, iar prezentatorul TV a completat: „Credem în valoarea căsătoriei. Eu am crezut și înainte să o cunosc pe Ana și acum simt că e momentul când trebuie să se întâmple. Revenim cu detalii după o pauză de „Survivor”, poate, cine știe”.
Cine este Ana Maria Pop, iubita lui Daniel Pavel
Ana Maria Pop a absolvit Facultatea de Drept din Cluj, dar a renunțat la cariera de avocat pentru a deveni actriță, scrie click.ro. În anul 2014, aceasta a absolvit un curs de actorie. De asemenea, a jucat și în filmul „Palatul Pionierilor”, o producție care a fost prezentată la Cannes. Acum, iubita lui Daniel Pavel este chief operating officer la o companie care a intrat pe piața din România în 2016.
„Este o poveste lungă. Am început Dreptul la Universitatea București, dar m-am întors în Cluj în anul III, unde am și terminat ultimii doi ani de facultate. A urmat un program de masterat și alte trei cursuri de specializare. După examenul de intrare în Barou am profesat doi ani ca avocat stagiar și am continuat să merg pe acest drum și după ce am promovat examenul de definitivat.
Cursul drumului meu în avocatură s-a schimbat în momentul în care am primit propunerea de a mă reloca la Bruxelles pentru un proiect european, însă pentru a putea accesa această funcție care era incompatibilă cu statutul de avocat am fost nevoită să mă suspend temporar din avocatură, pe durata proiectului.
Din păcate, proiectul în cauză nu a mai primit finanțare și astfel am revenit la București, unde locuiau și părinții mei. M-am trezit în București, suspendată din avocatură și pusă în situația de a alege între reactivarea în profesie sau oferirea de consultanță juridică pentru companii”, a povestit Ana Maria pentru revista Luxury.
Iubita lui Daniel Pavel nu este străină de lumea mondenă. Aceasta a mai fost împreună și cu Horia Tecău și cu Ricardo Cadu, un fotbalist portughez care a jucat la CFR Cluj.
Sursa foto: Instagram
Citește și: