Daniel Pavel, care se află în Republica Dominicană de la începutul lunii ianuarie, a dezvăluit recent cum a petrecut Ziua Îndrăgostiților alături de iubita sa, Ana.
Daniel Pavel, care se află în Republica Dominicană de la începutul lunii ianuarie, a dezvăluit recent cum a petrecut Ziua Îndrăgostiților alături de iubita sa, Ana.
Prezentatorul Survivor România 2023 a mărturisit, într-un jurnal publicat pe libertatea.ro, că a trecut deja o lună și jumătate de la începutul competiției în Republica Dominicană. „Cu inima plină, vă povestesc despre faptul că am încheiat și cea de-a șasea săptămână a acestui sezon. Vă dați seama? O lună și jumătate de când am dat fluierul de start și i-am văzut pe concurenți venind prin apă sau direct din aer către țărmul pe care-i aștepta prima întâlnire față în față.
Exact în același loc, au venit zilele trecute și cei patru concurenți noi. Doi Faimoși și doi Războinici deciși să demonstreze că se pot acomoda rapid în cel mai dificil reality show din lume. Sunt sigur că ați fost cu ochii pe ei. Așa că nici nu vreau să mai amintesc despre faptul că, din păcate, Eduard s-a accidentat chiar la prima intrare”, a explicat Daniel Pavel, pentru sursa citată.
În Republica Dominicană, Daniel Pavel nu se află singur, ci o are alături pe iubita lui. Alături de Ana și de cei din echipa show-ului de la Pro TV, prezentatorul a petrecut o seară deosebită, de Ziua Îndrăgostiților.
„Alături de scumpa mea Ana, dar și de alți colegi din producție, ne-am dat voie ca pentru câteva ore în acea seară să fugim. Nu departe, ci pe un ring de dans și în cei mai frumoși pași și pe cele mai line acorduri, să ne simțim îndrăgostiți… în primul rând de viață!
Nu sunt dese astfel de seri, dar sunt cele în care simțim că, deși departe de casă, avem propria noastră familie aici! Și asta mă face să zâmbesc și acum, când scriu și păstrez amintirile aproape. Și da, am folosit cuvântul familie. Vă invit la mine pe Instagram, unde chiar de curând am postat o serie de poze cu oamenii frumoși care fac totul posibil. Evident, nu sunt toți, dar vreau să-i vedeți, să-i apreciați. Și uneori să-i aplaudați pentru că muncesc și se dedică 100%”, a zis el.
Sursa foto: Instagram