Se pare că Vlad Țepeș se ține scai de Daniel Nuță, căci actorul din „Groapa” are din nou ocazia să-l interpreteze pe celebrul domnitor într-o altă producție cinematografică. Filmările sunt în toi, iar una dintre surprizele distribuției este Monica Bârlădeanu care o jaocă pe regina Maria. Despre ce film este vorba?
După ce l-a interpretat pe Vlad Țepeș în „Egregora”, Daniel Nuță a îmbrăcat încă o dată haina domnitorului român în producția „Rise of Empires: Ottomans”, sezonul 2. Se pare că actorului din „Groapa” i se potrivește de minune acest personaj, prin urmare îl interpretează pentru a treia oară. De data aceasta, într-un lung metraj.
Este vorba despre filmul „Noaptea lui Vlad”, ale cărui filmări au început deja. La 204 ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza, Grivița Studio a pornit producția unui film independent care își propune să fie unul dintre cele mai mari succese ale filmului românesc în 2024 și să devină o peliculă de referință.
Filmările au început la Muzeul Imersiv al Noilor Arte – MINA și vor continua în București la Grivița Studio, Muzeul Național de Geologie, precum și în țară, la Castelul Corvinilor din Hunedoara, Rezervația de zimbri de la Hațeg și cetățile de la Enisala și Histria.
„Noaptea lui Vlad” e un proiect în premieră, un fantasy, care se adresează întregii familii și care capitalizează succesul recent al filmului comercial românesc.
„E un popcorn movie cu mult suflet și cu o perspectivă inedită asupra unor eroi din istoria românilor. Un proiect la care am visat de peste zece ani, din perioada în care, alături de regizor și de scenarist, puneam în scenă spectacole de teatru istoric în aer liber, care se bucurau de un succes extraordinar. Acum a venit momentul să trecem la următorul nivel și să facem film”, a declarat Dorian Stan, producătorul filmului, co-owner Grivița Studio, prin intermediul unui comunicat de presă.
Monica Bârlădeanu este o figură emblematică din istoria României
Din distribuție mai fac parteGeorge Burcea (în rolul lui Cuza), Filip Munteanu din „Clanul” în rolul băiețelului Vlad, Giulia Anghelescu (Raluca, mama lui Vlad), Marian Olteanu (în rolul tatălui), Bogdan Farcaș (în rolul Apostolului Andrei), Denis Ștefan (în rolul lui Dragoș) și Costel Cașcaval (Paznicul Nea Bebe).
Monica Bârlădeanu, primele declarații despre rolul din „Noaptea lui Vlad”
O apariție surpriză în distribuția filmului „Noaptea lui Vlad” este Monica Bârlădeanu. Aceasta o interpretează pe regina Maria, una dintre cele mai importante personalități din istoria României.
De altfel, actrița a postat pe contul său personal de Instagram mai multe imagini de la probele de costume.
„Ador probele de costume pentru filme şi în principiu căutarea ţinutelor potrivite pentru personajele pe care le joc. Mănuşile, lungimea rochiei, înălţimea şi forma tocului, strânsoarea unui corset sau lăţimea unui brâu, tipul bijuteriilor şi forma pălăriei – toate astea adaugă şi încarcă un personaj cu postura potrivită. Te fac să te aşezi mai cu graţie sau să îţi selectezi o plajă de gesturi mai elegante, pe care să le atribui personajului tău.
Ce vedeţi mai sus e o ţinută care ‘a picat’ din rândul de opţiuni, de asta pot să v-o şi arăt, dar pentru că mi-a plăcut enorm, am zis să-i dau spaţiu să existe măcar aici”, a scrisMonica Bârlădeanu.