Homepage  / Vedete româneşti

Daniel Nuță, din nou în haina lui Vlad Țepeș. Cum a ajuns să joace în serialul Netflix „Ascensiunea imperiilor: Otomanii”. EXCLUSIV

Daniel Nuță, din nou în haina lui Vlad Țepeș. Cum a ajuns să joace în serialul Netflix „Ascensiunea imperiilor: Otomanii”. EXCLUSIV
6

de Roxana Mirea,

După ce l-a interpretat pe Vlad Țepeș în „Egregora”, Daniel Nuță a îmbrăcat încă o dată haina domnitorului român, într-un serial Netflix, de data aceasta. După ce a fost băiatul rău din „Adela”, serial difuzat de Antena 1, actorul n-a avut timp de odihnă. A fost luat cu asalt de multe proiecte, iar unul dintre ele este „Rise of Empires: Ottomans”, o docu-dramă despre sultanul turc Mohamed al II-lea (sau Mehmet, cum îi spun turcii). Sezonul 2 are premiera pe platforma de streaming pe data de 29 decembrie și prezintă lupta dintre Mehmed și Vlad Dracul.

Daniel Nuță ne-a vorbit despre rolul lui din „Ascensiunea imperiilor: Otomanii”, despre cum a ajuns să joace în acest serial, dar și despre cum s-a înțeles cu Radu Micu, celălalt actor român din serial.

rise-of-empires-s2-7Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Bună, Daniel! Mai întâi, vreau să te felicit pentru cariera ta înfloritoare și rolul din „Rise of Empires: Ottomans”. Cred că este o onoare să-l interpretezi pe unul dintre cei mai mari domnitori români. Ce ne poți spune despre personajul tău, Vlad Țepeș?

Merci mult pentru cuvintele frumoase! Bineînțeles că e o onoare să fiu actorul român care îl recreează pe Vlad Țepeș într-o producție cinematografică după aproape 50 de ani de la filmul românesc dedicat acestui domnitor, în care juca Ștefan Sileanu. Ca să fiu puțin spiritual, sper că acolo unde e el acum, e mândru de ceea ce am făcut în acest show de televiziune.  

În „Rise of Empires: Ottomans”, scenariștii l-au numit Vlad Dracula, un nume mult mai sonor la nivel internațional. Rar este pronunțat pseudonimul lui în engleză, Vlad The Impaler, toată lumea îi spune Vlad Dracula.

Vladul meu este un bărbat puternic, psihologic vorbind, fără prea multe temeri și un strateg extraordinar. Și-a câștigat respectul în fața oamenilor lui. Toată lumea știe că este imprevizibil. Am mizat foarte mult pe acest gen de imprevizibilitate și surpriză constantă. Niciodată să nu știi ce gândește, să te surprindă mereu. În același timp, gândește fiecare acțiune, analizează ce urmează să facă inamicul și este mereu cu 3 pași înaintea adversarului.

Povestea din sezonul 2 din „Rise of Empires: Ottomans” se concentrează pe lupta dintre cei doi frați ,,de suflet”, Mehmed și Vlad. Mehmed este eroul, Vlad este anti-eroul conform poveștii din scenariu. Ce mi-am dorit a fost să scot la lumină toate motivațiile lui Vlad pentru care acționează cum acționează, astfel încât audiența serialului să nu știe care este de fapt personajul bun și care este cel rău. 

rise-of-empires-s2-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  4 / 6

Nu ești singurul actor român din distribuție. Cum te înțelegi cu Radu Micu? Vă cunoșteați și înainte de „Rise of Empires: Ottomans”?

Da, a fost o bucurie să aflu că nu sunt singurul actor român de acolo. Petreceam foarte mult timp împreună prin Istanbul pentru că aveam în principiu același program de filmare. Mai mult decât atât, eram în general amândoi pe set, personajul lui fiind comandantul de arme al lui Vlad.

Cum ai ajuns să faci parte din distribuția docu-dramei Netflix? Povestește-ne puțin despre acest punct atât de important al carierei tale.

Cum se întâmplă de obicei în proiectele cinematografice, mai ales la acest nivel, am trecut printr-un proces lung de casting. Producția Netflix a cerut neapărat actori români pentru rolul lui Vlad și pentru rolul lui Radu cel Frumos, fratele de sânge mai mic al lui Vlad. Intuiția sclipitoare a regizorului a fost să nu îl ia pe Radu cel Frumos din România, cu care oricum aveam foarte puțină interacțiune, ci să îl ia pe Dimitrie, comandantul de arme al lui Vlad.

Astfel, am primit un telefon într-o zi de la directoarea de casting Domnica Cîrciumaru, căreia vreau să îi mulțumesc și prin această cale, telefon în care mi-a spus: ,,Am un rol de Vlad Țepeș într-o producție Netflix. Vrei, da?”  Vlad Țepeș, Netflix, 3 luni la Istanbul. Nu exista nimic în lume pentru care aș fi zis nu. M-am pregătit serios pentru casting, am dat și m-au ales. Cam așa a fost începutul aventurii.

Desigur, Vlad Țepeș nu este un personaj străin pentru tine, din moment ce l-ai interpretat în „Egregora”. Crezi că acest lucru a contat atunci când ai fost ales să-l interpretezi și în „Rise of Empires: Ottomans”?

Bineînțeles că a contat enorm de mult, eram familiar cu toată lumea lui Vlad, citisem foarte mult despre perioadă, motivațiile lui, dorințele, aventurile, familie etc. Mai mult decât atât, aveam deja experiențe cu caii la filmare, ore întregi petrecute în sălile de antrenamente cu cascadorii pentru lupte scenice.

Daniel Nuță, în „Egregora”

Apropo de asta, cum a fost să interpretezi același personaj în două producții diferite?

Practic, a fost un upgrade din toate punctele de vedere: psihologic și fizic pentru mine ca actor, dar și în ceea ce privește complexitatea personajului.

Teoretic, Vlad din „Egregora” este un domnitor care învăță cum trebuie să-și controleze emoțiile, învață să pună problema corect, învață să ia deciziile bune pentru el și mai ales pentru poporul lui, trece printr-o transformare spirituală cu el însuși. Vlad Dracula din ROE este deja trecut prin tot procesul descris de mine mai sus, este mai impulsiv, aș spune chiar cu o doză de nebunie mai clar, mult mai pasional, mult mai hotărât și care vrea cu orice preț să schimbe cursul istoriei.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton