Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Daniel Craig: gay sau bisexual?

de Redactia Tvmania

Rămâne de văzut care vor fi declaraţiile actorului referitoare la toate zvonurile ce îi pun sexualitatea la îndoială.

Iată o întrebare care îşi primeşte încet-încet indiciile către răspuns. După ce în 2006 agentul 007 se declara deschis introducerii unor scene gay în următorul film din seria James Bond, tabloidele din Statele Unite vuiesc recent de alte două întâmplări, dintre care cel puţin una nu este foarte “ortodoxă”.

.

De curând, Daniel Craig (în vârstă de 42 de ani) a plătit nu mai puţin de 1,9 milioane de dolari pentru un penthouse în cartierul Tribeca, din Manhattan, în care s-a mutat cu prietena lui, Satsuki Mitchell, cu care – cel puţin teoretic – are o relaţie din 2005.

Problema nu este că s-a mutat sau cât a plătit pe casa lui cea nouă (pentru că faţă de alte staruri, chiar a făcut o achiziţie decentă), ci de la cine a cumpărat-o.

Potrivit National Enquirer, agentul imobiliar care i-a oferit proprietatea lui Craig este cunoscut sub numele de Fredrick Eklund, deşi probabil comunitatea de gay consumatoare de filme interzise sub 18 ani îl strigă Tag Errickson.

Agentul imobiliar, care a refuzat să dea vreo declaraţie despre tranzacţia realizată cu Daniel Craig, a apărut până acum în mai multe filme porno pentru homosexuali.

.

Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să îţi spun cine eşti

În contextul în care agentul nostru ar fi băiat cuminte şi aşezat, această întâmplare ar trece complet neobservată, dar se pare că în luna mai anul acesta, Daniel Craig şi-ar fi făcut de cap într-un bar gay din California.

Supărat probabil că nu va mai apărea pe ecran în costumul de agent special 007 (pentru că următorul film din seria James Bond a fost anulat din cauza dificultăţilor cu care se confruntă studiourile MGM), Daniel Craig şi-a înecat amarul în barul gay Venice, în compania unui tânăr extrem de atrăgător cu care a băut, a dansat şi… cireaşa de pe tort… s-a sărutat pasional în parcare, la plecarea din local.

Cei de la mtv.co.uk, care ar fi fost prezenţi la locul faptei, bagă mâna în foc  că starul se săruta cu un bărbat. “Era clar Daniel Craig şi era clar că se săruta cu un tip. Daniel şi-a sărutat prietenul pe gură. A fost un sărut franţuzesc pasional. De fapt, Daniel îi ţinea capul tipului între palme şi l-a tras ca să îl sărute,” a declarat sursa citată de mtv.co.uk.

O altă sursă care îşi făcea de lucru, probabil, prin preajma celor doi a apreciat că Daniel şi arătosul tânăr se comportau exact ca orice alt cuplu de gay, spune tot mtv.co.uk.

Şi pentru că din partea lui Daniel Craig nu am auzit nicio replică ce ar putea suna a confirmare sau dezminţire, ne gândim că poate purtătorul lui de cuvânt ar fi ocupat sau că 007 nu citeşte presa.

.

Cu tot cu antecedente

Destul de riscantă decizia lui de nu clarifica zvonurile care plutesc în toate tabloidele, mai ales că, în 2006, se năştea un val de dispută printre fanii James Bond, care citiseră în presă că Daniel Craig ar accepta scene gay în celebra serie de acţiune.

La acel moment, vedeta motivase că nu l-ar deranja să îşi “feminizeze” puţin personajul, în ideea că asta l-ar aduce pe Bond mai aproape de vremurile noastre, considerând că asta nu va prejudicia imaginea generală a agentului secret.

Aceste luări de poziţie ale lui Craig au venit în acelaşi an în care s-a lansat producţia “Infamous”, despre viaţa lui Truman Capote, film în care starul a interpretat rolul unui condamnat care are o relaţie cu controversatul scriitor.

.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te