Dani Oțil, cu ochii pe Power Couple România, sezonul 2
După un început de an pe săniuță și pe schiuri alături de juniorul său, Dani Oțil a revenit cu forțe proaspete în platoul matinalului de la Antena 1 și este nerăbdător să se vadă în montajul final al celui de-al doilea sezon „Power Couple România”,care începe din 13 ianuarie.
Leonard Doroftei și Monica Doroftei, Theo Zeciu și Cesima, Diana Bulimar și Radu Dumitrache, Bella Santiago și Nicu Grigore, Robert Tudor și Elena Tudor, Giulia și Vlad Huidu, Radu și Alexandra Bucălae, DOC și Anca Munteanu, Andrei și Andra Stoica formează cele 9 cupluri care își testează din plin relația în acest sezon la „Power Couple România”.
La ce să ne așteptăm? Iată ce am reușit să aflăm de la Dani Oțil, prezentatorul show-ului…
Cum a început 2025 pentru tine?
A început în sfârșit în locul în care îmi doream să ajung dinainte de a avea copil măcar, la schi. Eu am renunțat la un moment dat la mai merge iarna la schi, pentru că mi-am zis că dacă nu am unu, doi, trei copii să-i plimb pe pârtie, pentru mine și genunchii mei a devenit un sport inutil, așa că stau mai mult la apres sky decât pe pârtie.
Acum am un nou motiv, să mă dau. Pentru prima oară îl duc pe Tiago la trei ani și încerc să-l pun pe pârtie.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 15
Într-o scurtă retrospectivă, ce ți-a plăcut cel mai mult în 2024? Și ce nu ai repeta din anul care s-a încheiat?
Faptul că după 16 ani încă facem performanță la „SuperNeatza”, faptul că mă distrez în continuare la fel de tare la locul de muncă, nu vin ca la o corvoadă, nu mă chinui să mă trezesc dimineața, e un loc unde, poate nu în fiecare zi, dar în cele mai multe zile și mai ales la înregistrările de sărbători, chiar ne distrăm.
Din punct de vedere sportiv, din nou m-am bătut la locul întâi la anduranță pe circuit cu mașina. Nu am luat locul întâi dintr-un singur motiv, am plecat la „Power Couple”.
Ce nu îți dorești să ți se întâmple în noul an?
Ce nu aș mai vrea să repet, pentru că se întâmplă deja de două sezoane de „Power Couple”, să ratez și pentru a treia oară locul întâi, adică campion național la turisme pe circuit, numai pentru că sunt în Malta. Și da, una din cele mai grele experiențe de când muncesc eu în televiziune este experiența statului pe insulă, nu în Malta, ci lângă Malta, muncit în căldură, praf, zi, noapte, mâncat puțin, dormit puțin, timp de mai bine de o lună. Ăsta este un rău pe care mi-l doresc și în 2025, fiindcă este un proiect foarte tare. Am văzut, de curând, imagini în montaj și mi se ridică părul pe ceafă când văd anumite probe.
Cu ce te-au surprins concurenții de data aceasta în noul sezon de „Power Couple”?
Concurenții de anul ăsta au venit mai pregătiți, au văzut evident sezonul 1, la unele din probe chiar îmi spuneau că se așteptau, dar le-am dat toate calculele peste cap pentru că am schimbat multe lucruri anul acesta și a fost și mai greu. Am avut concurenți care nu au venit de curiozitate, au venit chiar să câștige și cam mulți, pentru că asta a făcut ca încă din prima săptămână, după ce s-a trecut peste prietenie, politețuri, să se ascută cuțitele și să fie dur.
La astfel de concursuri, întotdeauna ai un 20% concurenți care vin doar de plăcere și să nu stea acasă. De data asta, pe ăștia nu i-am avut. Asta m-a surprins. Și ca de obicei, fetele au venit mai setate să câștige decât băieții.
Dintre probe… pe care ai fi refuzat-o categoric?
N-am voie să dau detalii despre probe, dar pot să dau un indiciu. Am avut o probă, se vede și în promo, la care un bărbat este legat de un elastic și este șutat înspre văzduh. Aș vrea să-i spun o praștie, dar am fost mai mult decât atat. Am folosit instrumente industriale și nu știu, nu cred că aș fi vrut. Le-am făcut pe toate, am sărit de peste tot, am stat sub apă, în apă, pe apă, în aer, în zbor, dar să fiu legat de un cârlig imens și să fiu proiectat în văzduh, mi s-a părut cam mult pentru spinarea mea.
Dincolo de emisiune, care crezi că este proba de foc, proba-supremă care poate arăta cât de puternic este un cuplu?
Dincolo de emisiune, proba supremă este să reziști și să faci un management al sentimentelor. Se vede și în „Power Couple”, chiar dacă nu-ți iese o probă, chiar dacă nu-ți ies două probe, tu nu părăsești concursul. Dar dacă începi să te cerți, să dai vina pe celălalt, să încerci nu să repari ce s-a întâmplat, ci să-i scoți ochii partenerului tău, atunci jocul se cam termină. Cred că asta se întâmplă și în viață. Cuplurile care rezistă și sunt „Power Couple” în jurul meu, sunt cupluri care reușesc să treacă peste mărunțișuri, peste lucruri grave, dar reușesc să fac un management al insuccesului.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 7 / 15
Dar situația / experiența care testează limitele unui tătic?
Clar, limitele unui tătic sunt legate de somn sau nesomn. Indiferent ce se întâmplă în casă, se poate trece peste. Situații medicale, lovituri, frustrări ale copilului, mănânc/ ba nu mănânc, vreau/ba nu vreau la not. Eu cred că un tată este construit să treacă peste toate, dar când toate astea se întâmplă cu lipsă de somn, atunci tatăl nu mai este atât de puternic. Devine o mâță care încearcă să caute o podea caldă oriunde, nu pat, măcar podea caldă și să aibă parte de două-trei ore de somn.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 8 / 15
Revenind la TV, ce producții aștepți cu nerăbdare să fie difuzate? Indiferent de genul programului…
Eu vreau să văd „Power Couple”. Repet, am văzut în montaj câteva bucățele și i-am lăsat și pe concurenți să vadă niște intro-uri și să vadă cum am văzut noi niște probe, pentru că ei au văzut 8-10 minute din interiorul unei mașini, de exemplu, sau cocoțați pe o stâncă, dar n-au văzut imaginea de ansamblu, n-au văzut dronele, n-au văzut ce au spus ceilalți despre ei la testimoniale și i-am observat încă de la această preaudiție, sau previzionare, dacă vreți, că ciulesc urechile și sunt foarte, foarte interesați. Așa sunt și eu, interesat. Vreau să văd „Power Couple 2”. Vreau să văd dacă prezentatorul e mai bun, mai slab decât anul trecut, dacă o fi învățat ceva.
Foto: Antena 1; Instagram
Citește și: