Dana Rogoz, prezentatoarea emisiunii “De Suflet” de la ProTv Internaţional, este foarte mândră ca a terminat cursurile primei şcoli de fashion business din România, “Artcademy”.
“Am avut un an de studiu, în care aproape weekend de weekend, vinerea de la 5 la 9 seara, iar sâmbăta şi duminica de la 9 dimineaţa la 6 seara – am fost prezentă la cursuri, în total 500 de ore de studiu. Nu a fost un an uşor, dar a meritat pe deplin. Lectorii francezi, cu experienţa bogată în industria modei, au avut aşteptări foarte mari de la noi, fiind exact aceeaşi profesori şi şcolii de fashion business din capitala modei – Mod’Spe Paris”, a povetit Dana.
Cu câteva zile înainte de festivitatea de absolvire, Dana a prezentat proiectul final, la care a lucrat câteva luni, alegându-şi ca temă presa glossy din România.
“Am avut emoţii când mi-au strigat numele şi mi-au înmânat diploma. Apoi m-au copleşit regretele, gândindu-mă că aceste cursuri s-au încheiat”, a mai zis ea.
Printre cunoştinţele acumultate de vedeta Pro la acest curs se numără cele de Fashion Branding, Buying, Styling & Design, Fashion Trends, Fashion History, Merchandising, Consumer Behaviour, acestea fiind o parte din obiectele de studiu din programă.
[imagebrowser id=981]