Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Dan Puric: „Televiziunea nu trebuie să fie distracţie”

19 December 2011

Dan Puric, actorul şi regizorul care a bătut lumea cu spectacolele sale, apare la TV rar, când simte nevoia să puncteze ceva. Şi mai ales de Sărbători, când ne aduce aminte că nu coşurile umplute în mall-uri contează, ci Trăirea.

Am stat de vorbă cu Dan Puric (52 de ani) despre… de toate. De la noua lui carte („Fii demn!'), la schizofrenia de pe micile noastre ecrane, oamenii frumoşi de la TV şi România, la 22 de ani de la Revoluţie. La fel ca la conferinţele lui prin ţară, actorul sare de la una la alta, te copleşeşte cu citate şi te atrage într-o lume în care nu televizorul e cea mai mare distracţie.

„TVmania': Spuneţi-ne câte ceva despre noua carte. Cui se adresează titlul „Fii demn!'?

Dan Puric: Nu ţin la adresabilitate, nu sunt lozincard. Ideea mi-a venit într-un fel aproape cutremurător. Eu am pus pe copertă imaginea mamei mele când avea 24-25 de ani. Au trecut doi ani, doi ani jumate între ultima mea carte şi asta, la un moment dat nici nu am mai vrut s-o scriu, pentru că mi-am dat seama c-am pierdut contactul cu populaţia, că nu mai are capacitatea să recepteze, că oamenii care sunt responsabili cu distrugerea ţării şi-au îndeplinit norma. S-a făcut un fel de breşă, de falie, între mine şi public. După care am zis totuşi hai s-o scriu, că o scriu aşa pentru bunul Dumnezeu, trebuie să-mi fac datoria. Şi-acum să-ţi spun despre titlu: când am scos cartea „Despre omul frumos' (în 2009 – n.r.), mama era pe patul de moarte. M-am dus la ea şi-am spus: „Uite, mamă, am scos cartea'. Şi ea s-a uitat la poza mea şi ştii ce-a zis? A zis un lucru care m-a cutremurat; s-a uitat aşa, cu ochii obosiţi de boală şi-a zis: „Ce demn eşti, dragul mamei!'. Şi-atât, s-a încheiat piesa. N-am să spun ce este în carte, pentru că… Ştii că prin anii 70-80, dacă te duceai în Franţa, la cinematograf, şi-ntârziai, era o domnişoară care venea cu o lanternă şi zicea „Monsieur, suivez-moi!' („Domnule, urmaţi-mă!'). Şi te ducea pe-ntuneric, fără să-i deranjeze pe ceilalţi, „Chaise numéro 12, numéro 13' („Scaunul numărul 12, numărul 13') şi apoi pe-ntuneric stătea lângă tine. Ştii de ce stătea? Ca să-i dai bacşiş. Dacă nu-i dădeai bacşiş, se uita la ecran, se uita la tine şi zicea „Doctorul a omorât-o', îţi spunea subiectul. Aşa că nu spun nimic. Glumesc…

Dar nu aţi scris un roman poliţist…

Asta este bine, că eu nu scriu aşa ceva, cu toate că romanele poliţiste sunt bune, pentru că îţi stimulează inteligenţa. Am scris-o tocmai ca să fac o apropiere cu ceea ce suntem şi cu cine suntem, vorbind despre mama, vorbind despre bunica, adică despre rădăcinile noastre, nu e vreo chestie din asta teoretică, vreo definiţie… Mie îmi place foarte mult ce zice Rabindranath Tagore, marele poet: „Definiţia ucide în noi sentimentul infinitului'. Extraordinar! Şi atunci, ca să nu ucid sentimentul infinitului, am vorbit despre mama, pentru că mama este un infinit, bunica este un infinit, este un infinit al neamului, deci este ţara în mic. Şi am plecat de la ţara în mic la ţara în mare, la patrie. Eminescu avea o vorbă, zicea „Viitorul, umbra'. Şi m-am întrebat „Cum?'. Şi pe urmă am explicat: „Domnule, dacă pui un băţ în soare şi e drept, umbra-i dreaptă'. Deci umbra rămâne dreaptă, Puric degeaba vorbeşte despre ortodoxie, despre creştinism sau despre filosofie, dacă eu ca poziţie socială sunt strâmb, umbra-i strâmbă, copilul meu sau tânărul va observa umbra. Umbra mamei mele e dreaptă şi atunci eternitatea te poate contamina, ea nu se învaţă, ea se dă, e un dar. A, poţi s-o conştientizezi! Şi de asta am scris.

Vă vedem la TV doar de Paşti, de Crăciun, de 1 Decembrie. De ce doar atunci?

Ai auzit de expresia populară „Mai răruţ, că-i mai drăguţ'? Unu la mână. Doi: mă vezi pe mine globtrotter la televiziune, cu toţi ăştia? Mi-a plăcut asta cu Buster Keaton, au vrut să facă un serial de televiziune cu el şi le-a zis „Nu se poate'. „Păi de ce?' „Eu sunt genial o dată pe an!'. Mai trebuie să şi strângi, mai trebuie să şi vezi, eu nu sunt comentator politic, eu sunt un om pe care îl doare ţara asta, mă doare sufletul şi atunci nici n-ar avea eficienţă, este mai bine să şi dispar. Unul dintre lucrurile pe care mi le-a spus mama la un moment dar, mă duceam cu taxiul cu ea şi se uita pe un afiş aşa şi mi-a zis – scurt, fulgerător – „Dragul mamei, să ştii când să te retragi!'. Ce zici de asta? Nu-i nemaipomenit? Să ştii când să te retragi e o chestie de demnitate extraordinară. Şi apariţiile astea, ele trebuie să fie doar cât pot eu să spun şi dacă consider că am ceva de spus. În rest ce să fac, să mă repet? Nu, nu…

Aţi spus, la un moment dat, că fără sonor, televiziunea e doar un spectacol cu schizofrenici. Mai e valabil?

Da, pentru că e o varietate mai mare a bolilor. Omul politic vorbeşte de ţară, dar fură, sunt cam aceiaşi analişti, cam aceiaşi filosofi în România, ei dau notele, restul lumii suntem figuranţi. Aici nu-i vorba de democraţie, este vorba de dispreţul suveran al valorii. În România, valoarea nu e preţuită, e dispreţuită. S-a creat un culoar de oameni care sunt mediocri, după părerea mea, şi, mai mult, sunt nesinceri.

La ce vă uitaţi la TV?

Mă uit la toate posturile româneşti, mai ales la astea unde sunt chemate siliconate, catastrofe din astea naţionale, oameni politici… Le-am spus elevilor mei că este un material didactic fantastic, să-l strângă şi peste 20-30 de ani să-l dea ca moştenire să se vadă cine ne-a condus ţara, cine erau valori în România. Studii de antropologie. E fantastic, ies toate gunoaiele şi gunoaiele sunt valorificate în România; în numele divertismentului, mitocanul şi mârlanul au cucerit România. Astea trebuie văzute, trebuie spuse, trebuie igienizate. Şi mă uit, dar nu mult, pişc aşa… o jumătate de oră, o oră… La filme n-am la ce să mă uit, că sunt toate cu violenţă, sânge, ochi scoşi, mitraliere…

V-aţi uitat la „X Factor' şi „Vocea României'? Ce părere aveţi despre concursurile de talente de genul acesta?

Ei săracii… numai când aud de cuvântul „factor' – „fabrică', talentul n-are legătură cu factorul. Spunea George Călinescu că „Dacă am cunoaşte secretul talentului, nu ne-am sfii să-l industrializăm'. Astea sunt forme pervertite, de comerţ, camuflate, n-au nici o legătură cu talentul. Sunt cazuri sociale, sunt lucruri nefericite…

Dacă aţi fi directorul unui post TV românesc, ce ar conţine grila?

În primul rând, m-aş duce prin şcoli şi m-aş duce pe la ţară. Şi aş lua copii între 10 şi 18 ani şi i-aş întreba: „Vrem să facem o televiziune. Vă rog eu să mă ajutaţi, eu nu prea mă pricep. Ajutaţi-mă, zic, am creierul terfelit, m-au îmbătrânit ăştia, m-au distrus'. Şi-aş face cu ei un fel de brainstorming, cum zice britanicul…

De ce copii?

Pentru că ei sunt cei mai curaţi şi au alte nevoi. Deja am avut nişte răspunsuri extraordinare, când era emisiunea aia schizoidă de la televizor, „Cel mai iubit român', mi-a zis un puşti de 14 ani de la Arte Plastice; „Domnul Dan, dar de ce pun alături un manelist pe lângă Eminescu, că sunt lucruri paralele?' Auzi ce răspuns! Acelaşi răspuns l-a dat Lucian Blaga – îl numea „paralelismul valorilor' – adică televiziunea care a preluat nerumegat prostia de la BBC, au zis; „Domle, hai s-o facem şi noi, dac-au făcut-o BBC-ul…'. Caracter de slugă, nici măcar mimetic. Am zis; „De ce luaţi porcăria asta? Că-n Anglia a ieşit un fotbalist egal cu Shakespeare. Noi avem inteligenţă'. Au zis: „Nu, suntem şi noi cretinoizi, hai s-o facem!'. Le-am urat „succesuri'! Ştii cum au zis ţiganii: „Să te ferească Dumnezeu de eşece!'.

E o reclamă la TV, cu Horia Brenciu, care spune că „televiziunea trebuie să fie cea mai mare distracţie'. Cât de greşită e ideea asta?

El, Horia Brenciu, este un băiat admirabil, e vina lui că s-a băgat pe reclamă pentru că el e un băiat cald sufleteşte, e un artist – l-am cunoscut aşa, vreo câteva minute – e un suflet tare bun, dar ce s-o fi băgat în chestia asta? E ca şi cum m-ai vedea pe mine la o reclamă de genul ăsta, penibilă. Acum, poate nu şi-a dat seama în ce intră, nu vreau să zic, dar ăia-s ticăloşi. Nu, televiziunea nu trebuie să fie „distracţie'. Televiziunea de mult nu mai are dimensiune educativă şi nici informaţională. E bancul ăla care spune „Dacă n-ai televizor, nu eşti informat. Dar dacă ai televizor, eşti dezinformat'. E un compot aşa, nenorocit, care se ghidează după ce se numeşte „rating' şi calcă totul în picioare, este la nivel de specie, se dezbracă, îşi dau jos toate cele de pe ei, numai ca să atragă. Vulgaritatea nu mai e un cuvânt care e suficient să-i acopere. Sunt la nivel biologic, sunt în stare să-şi scoată ochii numai să fie atractivi, e cumplit, dezastru! Deci primul lucru pe care l-aş face, l-aş face cu puştii, să vezi ce televiziune ar ieşi: în şase luni de zile ar fi cea mai bună din lume. Dar nu te lasă. Nu te lasă, pentru că ai descoperi izvorul… Ei trebuie să-ţi creeze false necesităţi. Dă-i unui copil de 2 ani să bea Fanta sau Coca-Cola şi la 18 ani dă-i apă de izvor: o scuipă! Ei merg pe toxicitate, pe E-uri, pe sucuri acidulate…

Aţi scris despre „omul frumos'. Mai există la TV oameni frumoşi?

Mai apar, îi scot din când în când, când sunt în alertă. Când ne-njură ăştia că ţiganii fură, românii fură, vin cu două spadasine, vin cu un băiat care a cântat bine în Italia, dar fetele ale care sunt campioane mondiale – e munca lor, nu a statului de tip mafiot, copilaşul ăla – e munca familiei, dar îi scot ca să spună: „Uite, avem şi noi!'. Dar în rest nu se ocupă nimeni de ei. Dacă este statul de tip mafiot, ei doar mimează, doar se fac, cum spunea Petre Ţuţea, „aflarea în treabă'. „Fă-te că lucrezi' e deviza naţională, cretinismul naţional. „Eu mă fac că': eu mă fac că îţi dau diplomă, eu mă fac că îţi dau bani, ca să mimeze, noi mimăm societatea occidentală. Tenorul acela, Costel Busuioc, până nu s-a dus în Spania unde mecanismul era bine făcut, nu s-a realizat.

Apoi l-au chemat şi în România, în concert.

Era mâna a treia, dar ei aici îl îngropau. Sunt doar nişte mafioţi care au ajuns la putere! Şi nici măcar mafioţi, că Mafia în Italia are valoare, sunt nişte nenorociţi… Nişte reziduuri ale Comitetului Central, care s-au născut îmbuibaţi şi trăiesc aşa, bagă banii sub saltea, sunt criminali! Guvern criminal, de ani de zile. Poate printre ei pot să fie oameni cu bună intenţie, dar sunt absorbiţi de chestia asta.

Cum vedeţi dihotomia între semnificaţiile religioase ale Crăciunului şi modul în care e prezentat în media şi societate?

Ei trebuie să profite şi să compromită un fenomen, pentru că de Crăciun omul vrea să pună masa, să petreacă… „A petrece' – a trece dimpreună, către. Consumatorul e ăla care consumă, consumeristul e ăla care consumă mai mult decât are nevoie, e lacom. Ştii cum numeau grecii chestia asta, lăcomia? „Pleonexie'. Adică mănânci până plesneşti. De Crăciun, eu m-aş duce în mall-uri, cu un megafon, şi le-aş striga: „Nu mai crăpaţi atât de mult, c-o să muriţi!'. Ai văzut ce coşuri arhipline? Nu e vorba de o gospodină, să fim bine înţeleşi, vezi pe câte unul din ăla imens… Lor le spui ce zicea Socrate: „Este piaţa plină de lucruri de care n-am nevoie'. Crăciunul este o trăire, normal, este naşterea lui Iisus, te gândeşti că viaţa trece, între Crăciunul ăsta şi Crăciunul celălalt au mai dispărut nişte oameni, e un proces de meditaţie, este despre faptul că s-a născut acea minune de om care ne-a învăţat altceva. Mi-aduc aminte, un personaj din „Anna Karenina' a lui Tolstoi spunea: „Specia m-a-nvăţat să te calc în picioare, ca să câştig'. Dar acel cineva m-a-nvăţat să am grijă de tine. Ăştia sunt la nivel de specie! Comerţul se face la nivel de specie: e abuziv, e degenerativ. Sigur, nu poţi să distrugi comerţul, dar e o limită în toate. Trebuie să învăţăm să supravieţuim, trebuie să învăţăm mai mult decât atât, să dăinuim.

Ce vă doriţi de Crăciun?

Să fiu liniştit. Să stau aşa, cu soţia (actriţa Ileana Olteanu – n.r.), în faţa şemineului sau la radiator… Şi linişte sufletească.

Când aţi aflat că nu există Moş Crăciun?

N-am auzit nici până acum asta. Ştiu că o dată fiul meu (Octavian – n.r.), când avea vreo şapte ani, mi-a zis, distrus, că învăţătoarea a zis că nu există Moş Crăciun. Şi i-am zis: „Las-o în pace, să suporte consecinţele!'. N-am auzit vestea asta proastă pe care mi-o dai tu acum!

La 22 de ani de la Revoluţie ce vi se pare cel mai trist în România?

N-a fost Revoluţie, a fost lovitură de stat, cu care s-a suprapus biaţa Revoluţie. A fost o lovitură sinistră de stat. Cel mai trist lucru în România este că ne-au distrus visul, posibilitatea de refacere a acestei ţări. Cei care au luat puterea, n-au luat-o ca să facă bine, s-au transformat în viruşi care mănâncă… E cumplit, este sinistru, au distrus România în 22 de ani, mai mult decât ţara, visul despre România, l-au distrus. Să ne rugăm pentru ei… în istorie nu vor rămâne decât ca o groapă sinistră, nu vor avea nume, Dumnezeu pe ăştia-i uită.

Şi cel mai optimist lucru?

Eu nu lucrez cu optimismul. Era o fetiţă de 5 ani care a dat o definiţie fantastică, a zis că „Pesimistul e cel care se uită la picioare şi optimistul e cel care se uită la ochi', în faţă. Eu lucrez cu nădejdea creştină, cu forţa lui Dumnezeu. Are Apostolul Pavel o vorbă fantastică: „Nădăjduiţi, dar ce nădejde este aceea când nu se vede nimic?'. Păi tocmai aia e nădejdea creştină, în clipa în care nu se vede nimic. Să-ţi dau un exemplu: în 1951, când Valeriu Gafencu era în închisoare, comuniştii, sovieticii erau la putere, cu ajutorul Occidentului de astăzi şi cu binecuvântarea lui, el – tuberculos, zdrobit – a spus aşa: „Comunismul se va duce. O să cadă. Ceea ce urmează va fi mult mai grav'. El ştia în 1951 ce se va întâmpla în 1990 şi ştia că va fi mai grav şi ştia ce trebuie să facem: să punem cărămidă nouă, creştină. Avem treabă de făcut.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare