Alături de oamenii obişnuiţi care aspiră la marele premiu pus în joc de Negru, zeci de vedete autohtone au răspuns provocării de a-şi pune cultura generală la încercare.
Primele invitate care i-au călcat pragul lui Negru în noul sezon sunt Delia Matache şi mama ei, Gina Mocanu.
Invitată la filmările pentru noul sezon al emisiunii „Cu banii jos”, mama Deliei nu a ezitat nicio clipă să îşi ia fiica la rost.
Atunci când Dan Negru le-a prezentat domenii precum Anatomie sau Limba Română, Delia a glumit reamintindu-i mamei că a absolvit un profil de muzică. Gina a luat imediat atitudine: „Şi ce vrei să spui? Că n-ai învăţat? Vezi că scot cureaua iar!”