Homepage  / Vedete româneşti

Dan Negru a împărtășit amintiri despre cum a cunoscut-o pe Delia Budeanu: „Îmi amintesc clar acea zi”. Mesajul plin de emoție transmis după moartea prezentatoarei

Dan Negru a împărtășit amintiri despre cum a cunoscut-o pe Delia Budeanu: „Îmi amintesc clar acea zi”. Mesajul plin de emoție transmis după moartea prezentatoarei

de Andra Stana,

După ce a aflat de moartea Deliei Budeanu, Dan Negru a transmis un mesaj emoționant. Negru, care a avut ocazia să o cunoască, a împărtășit detalii despre conversația pe care au avut-o cu celebra prezentatoare TVR.

Delia Budeanu, una dintre cele mai cunoscute crainice de dinainte de 1990, a încetat din viață sâmbătă, 19 octombrie 2024, la vârsta de 75 de ani. Cunoscută pentru frumusețea remarcabilă și stilul său inconfundabil, Delia Budeanu a fost considerată un simbol al eleganței în „Epoca de Aur.”

„Am cunoscut-o pe doamna Budeanu demult, țin bine minte ziua, eram toți în biroul domnului Titus Munteanu. Doamna Budeanu avea o eleganță care atunci părea dintr-o altă lume. Azi televiziunea nici măcar n-ar mai ști ce să facă cu astfel de oameni”, a declarat Dan Negru pentru Click!.

Prezentatorul Dan Negru, unul dintre cei care au avut ocazia să o cunoască personal, a făcut mărturisiri emoționante despre prima lor întâlnire. Vedeta Kanal D a spus despre Delia Budeanu că ar fi „de neînlocuit”.

„«Când vor trece anii peste tine o să-ți găsești liniștea. Atunci o sa-ți găsești și eleganța» mi-a spus demult Delia Budeanu. Eram în biroul lui Titus Munteanu care are directorul TVR pe atunci și mă pregăteam să prezint Festivalul Mamaia. Cătălin Botezatu îmi pregătea câteva ținute pe care urma să le îmbrac pe scenă și Delia Budeanu ne privea dintr-un colț al biroului. Era deja o legendă a televiziunii și avea pacea interioară din care-i strălucea eleganța. Au trecut anii… Am ajuns la 53 și încep să-mi găsesc liniștea. «Atunci o să-ți găști și eleganța». Îi țin minte vorbele.

A murit Delia Budeanu, una din primele craince ale televiziunii române. Liniștea pe care și-a găsit-o demult…”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare.

Boala nemiloasă cu care s-a confruntat Delia Budeanu în trecut

Odată cu trecerea în neființă a Deliei Budeanu, au ieșit la lumină detalii uitate despre ea. Una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV din România de dinainte de ’90 a avut de luptat în trecut cu o boală nemiloasă. După cum a povestit chiar ea, s-a confruntat cu un „război infernal”, dar în final a ieșit învingătoare. Delia Budeanu a avut cancer, o boală pe care a reușit să o învingă fără să urmeze integral tratamentul prescris.

În 1993, faimoasa crainică a fost diagnosticată cu o boală cumplită: cancer. Câțiva ani mai târziu, în 2002, cu zâmbetul pe buze, așa cum îi obișnuise pe români, a dezvăluit cum a reușit să învingă această boală.

„Am avut un război infernal pe care l-am trecut alături de Radu, soțul meu. Am avut un cancer infernal. Știți cum am trecut de acest cancer? Neluând în seamă diagnosticul. N-am crezut că este un diagnostic corect și m-am dus la un mare medic după ce profesorul Tașcu m-a diagnosticat. Am fost și operată. Diagnosticul era ceva de genul neoplasm nu știu cum la intestinul subțire. 

M-au pus să fac chimioterapie. Dar eu nu am luat în serios. N-am dat doi bani. Am zis că toată lumea se înșală. Am zis că nu pot să am cancer. Știu că este incredibil, dar mi-a ieșit. 

La prima doză de chimioterapie mi-a fost foarte rău. Mi-a fost atât de rău încât am decis să scot două ingrediente și să las doar o componentă. Aceasta din urmă avea calciu. Fără să știe nimeni, am aruncat două la gunoi și una o făceam. Nu am zis nimănui, că nu mi s-ar fi permis. Medicul n-a știut. Asistenta nu și-a dat seama ce fac” povestea Delia Budeanu, în emisiunea „Profesioniștii” realizată de Eugenia Vodă.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton