Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Dakar, prin Buenos Aires si Atacama

de Redactia Tvmania

Spectacol total! Editia 2009 a celui mai important rally-raid din lume, reformatul Dakar (din care a ramas doar numele), ia cu asalt sambata pentru prima oara America de Sud, intr-o provocatoare calatorie peste campii, rauri, munti si deserturi.

Pentru al doilea an consecutiv, ruta traditionala a spectaculosului raliu off-road a fost abandonata din cauza insecuritatii care domneste in statele din nordul si centrul Africii. Traseul Lisabona (Portugalia)-Dakar (Senegal) este inlocuit, in acest sezon, de unul care se anunta cel putin la fel de spectaculos. Organizatorii au pastrat numele concursului la care participa peste 500 de vehicule – motociclete, autoturisme si camioane -, dar l-au mutat tocmai in America de Sud. Argentina si Chile, cu imensele lor spatii si variatele forme de relief, constituie o solutie ideala pentru a pastra nu numai dificultatea legendara a rutelor, ci si ineditul si frumusetea peisajelor. Caravana pleaca sambata din Buenos Aires, pentru a reveni in acelasi oras dupa doua saptamani, pe 17 ianuarie.

Traseu mai solicitant decat rutele africane
Competitorii vor strabate, intr-o cavalcada nebuneasca, peste 9.500 de kilometri, sarind aproape matematic din Pampas in Anzi, de acolo in teribilul desert Atacama si iar aproape de ceruri, pentru a se pravali in final catre ses. O cursa extrem de solicitanta, osciland intre cele mai mari oceane ale lumii: Atlantic si Pacific.
Timpul relativ scurt, comparativ cu distantele uriase, face din fiecare etapa un maraton. Sambata vor fi strabatuti 733 de kilometri. Cea mai lunga etapa va fi insa duminica: 837 de kilometri.
Pe cat de promitator pentru privitori, pe atat de solicitant se anunta sezonul 2009. Spre deosebire de editiile africane, va oferi un meniu complet: o campie presarata cu puzderie de rauri, dune de nisip urmate de ascensiuni spectaculoase peste Cordilliera Anzilor, la mai bine de 3.000 de metri, iar apoi, dupa un respiro la Valparaiso, rundele decisive.

Aventura desprinsa din cartile lui Jules Vernes
Din La Serena, pilotii vor plonja in Desertul Atacama, cea mai uscata regiune de pe glob. Variatele forme de relief vor face – estimeaza organizatorii – ca de aceasta etapa (a noua) sa treaca doar concurentii multispecializati si foarte rezistenti. A doua zi, lucrurile e de asteptat sa se inrautateasca, pentru ca in aceasta regiune dunele de nisip se transforma in adevarati munti, cale de sute de kilometri. „Nimeni nu stie cum se va comporta nisipul in conditiile caldurii extreme din zona”, avertizeaza organizatorii.
Ultimul pas al infernalei incercari inseamna parasirea tarmului de la Oceanul Pacific si catararea spre fruntile Anzilor, prin pasuri care ajung la 4.700 de metri. Pe parcursul a 680 de kilometri, caravana va strabate zone nisipoase care amintesc de Mauritania, creste inzapezite si zone ciudate, de „iarna boliviana, un fenomen rar, care provoaca uneori avalanse de zapada in plina vara”, dupa cum anunta specialistii.
Aceasta epopee de vis, demna de aventurile eroilor lui Jules Vernes, va lua sfarsit, intr-o alta zi de vara argentiniana, pe 17 ianuarie. Eliptic, exact ca in cartile mai-sus amintitului autor.

de Matei Udrea

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te