Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Cupluri de actori turci care s-au îndrăgostit pe platourile de filmare

de Roxana Mirea,

Unele dintre cele mai frumoase povești de dragoste dintre celebrități pot înflori în timpul filmărilor. După ce petrec ore întregi împreună pe platourile de filmare, unii actori devin mai apropiați decât s-ar fi așteptat. Există multe cupluri de celebrități care și-au găsit jumătatea la filmări, dar și altele care s-au despărțit după aceea. Iată o listă cu actori turci care s-au îndrăgostit la filmări. 

Kerem Bürsin și Hande Erçel 

Hande și Kerem s-au îndrăgostit în 2020 pe platourile serialului „Dragostea plutește în aer”, însă și-au ținut relația departe de ochii curioșilor până în aprilie 2021, când au decis să nu se mai ascundă. În urma unei vacanțe petrecute în Maldive cei doi au făcut public faptul că se iubesc urcând poze pe conturile socializare. 

Ei s-ar fi despărțit din cauza infidelității. Kerem ar fi înșelat-o pe Hande, iar ea nu a putut să treacă cu vederea, la început. După despărțire, Hande a mai avut o idilă cu actorul Kaan Yıldırım timp de câteva luni. Ulterior,  actrița ar fi revenit la sentimente mai bune reluând povestea de iubire cu Kerem Bürsin. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 40

Aras Bulut İynemli și Bige Önal 

Aras și Bige Önal s-au cunoscut și s-au îndrăgostit pe platoul de filmare de la „Maral: En güzel Hikayem”. Au început să aibă o relație în 2015, în timp ce filmau pentru serial. Dar în 2021, vestea despărțirii dintre ei a căzut ca o bombă în presa turcă. Aras Bulut İynemli și Bige Önal au pus capăt relației lor de șase ani în iulie 2021. Ulterior, au existat speculații cum că cei doi actori s-au împăcat, însă nimic nu a fost confirmat.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  4 / 40

Gökberk Demirci și Özge Yağız

Özge Yağız și Gökberk Demirci s-au îndrăgostit la filmările serialului turcesc „Jurămânul” / „The Promise” (în original „Yemin”), lansat la turci în 2019 și difuzat la noi de Happy Channel, și au rămas împreună și după ce frumoasa actriță a ales să iasă din serial, în primăvara lui 2020.

Özge Yağız și Gökberk Demirci s-au despărțit în 2022, chiar dacă trebuia să facă nunta în vara acelui an. Gökberk Demirci a cerut-o în căsătorie pe Özge Yağız în 2021 și erau foarte fericiți împreună. Totuși, ceva nu a funcționat între ei pentru că actrița a șters toate pozele cu ei împreună de pe Instagram. Apoi, cei doi s-au împăcat, însă relația lor a fost sortită eșecului. Acum, Özge Yağız are o relație cu un alt coleg de pe platoul de filmări.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  7 / 40

Ozge Yagiz și Burak Berkay Akgul

La postul Happy Channel a început, pe 2 septembrie, serialul turcesc “Inelul cu safir” (în original “Safir”), care îi are în rolurile principale pe Ilhan Şen, Özge Yağız și Burak Berkay Akgül.

Pe lângă relația amoroasă din serial, Ozge Yagiz și Burak Berkay Akgul se iubesc și în viața reală. Acum câteva luni, cei doi au apărut pe coperta unei reviste importante din Turcia, unde au vorbit despre iubire și despre faptul că „Inelul cu safir” va rămâne de o importanță majoră în viața lor, atât pe plan profesional cât și personal. 

Ozge Yagiz și Burak Berkay Akgul s-au îndrăgostit la filmările pentru „Inelul cu safir”. Ozge Yagiz a format un cuplu cu Gokberk Demirci, partenerul său de platou din serialul „Jurământul”. Cei doi s-au despărțit definitiv anul acesta. În luna iulie, paparazzi din Turcia, au surprins-o pe Özge sărutându-se pasional într-o vacanță la Bodrum cu nimeni altul decât Burak Berkay Akgül, colegul ei din serialul „Inelul cu safir”, semn că cei doi nu-și mai pot ascunde povestea de iubire începută pe platourile de filmare. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  10 / 40

Serkan Çayoğlu și Özge Gürel

Serkan Çayoğlu şi Özge Gürel s-au îndrăgostit în urmă cu 9 ani, pe platourile serialului „Sezonul Cireșelor” (“Kiraz Mevsimi”), difuzat și la noi în trecut, și s-au logodit luna trecută la Istanbul.  Pe Serkan l-ați mai văzut pe micile noaste ecrane și în “Inimă de frate”, în timp ce Özge a apărut în mai mai multe producții: “Dulce-amărui” și “Dl. Greșeală” (în ambele a făcut pereche cu actorul Can Yaman), “Yaman” și “Suleyman Magnificul”.

Cei doi s-au căsătorit în vara anului 2022. Serkan Çayoğlu și Özge Gürel a călătorit la Verona și s-au căsătorit la Villa Rizzardi, în prezența celor mai apropiați prieteni și membri ai familiei. Potrivit presei turce, închirierea vilei i-a costat pe tinerii căsătoriți 90.000 de lire turcești, adică aproximativ 5000 de euro. Cei doi actori ar fi plătit 75 de euro de persoană pentru organizarea cinei festive. Întreg evenimentul ar fi costat 140.000 de lire turcești.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  16 / 40

Zeynep Beşerler și Kenan İmirzalıoğlu 

Kenan și Zeynep au început să aibă o relație amoroasă după ce au jucat împreună în drama „Alacakaranlık” în 2003. În mod surprinzător, relația lor a durat 6 ani! În timp ce toată lumea credea că cei doi se vor căsători, ei s-au despărțit în 2009 și s-au căsătorit ulterior cu persoane diferite. Zeynep s-a căsătorit cu omul de afaceri Emir İçgören în 2013, iar Kenan cu actrița Sinem Kobal în 2016. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  19 / 40

Barış Arduç și Gupse Özay

Barış Arduç & Gupse Özay s-au îndrăgostit pe platourile de filmare ale comediei romantice „Deliha’, în 2014. Cei doi s-au căsătorit în iulie 2020, după șase ani de relație. Barıș Arduç a povestit despre dragostea sa pentru Gupse Özay într-un interviu acordat cu ani în urmă: „Povestea noastră nu a început pe platou. Am fost prieteni. La scurt timp după terminarea filmului, conversația dintre noi a mers foarte bine. Amândurora ne place să râdem. Suntem foarte fericiți. Ne comportăm ca noi înșine și ne distrăm foarte mult.” 

Barış Arduç și soția sa, actrița Gupse Özay, au o fetiță de un an pe nume Jan Asya.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  22 / 40

Tuba Büyüküstün și Onur Saylak

În 2007, Tuba Büyüküstün și Onur Saylak s-au cunoscut pe platoul de filmare al serialului „Asi – Împotriva destinului”.  Au început relația în timpul filmărilor pentru „Gönülçelen” și s-au căsătorit pe 28 iulie 2011. În ianuarie 2012, s-au născut fiicele lor, gemenele Tupac și Maya. După ce au fost căsătoriți timp de 5 ani, au ajuns să divorțeze în 2017.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  25 / 40

Neslihan Atagül și Kadir Doğulu 

Actorii Neslihan Atagül şi Kadir Doğulu au cucerit telespectatorii cu rolurile lor din producția „Destin la răscruce” („Fatih Harbiye”), pe platourile căreia s-au și îndrăgostit.

Pe Neslihan, celebră datorită rolului din serialul-fenomen „Dragoste infinită”, am văzut-o în serialul „Fiica ambasadorului”, difuzat în prezent de Kanal D. Actrița a părăsit distribuția din episodul 37 din cauza unor probleme de sănătate, iar în locul ei a venit ca protagonistă Tuba Büyüküstün („Dragoste de contrabandă”, „Iubire și răzbunare”).

Neslihan Atagul („Dragoste infinită”) și Kadir Dogulu („Destin la răscruce”) formează unul dintre cele mai iubite cupluri de actori din Turcia. Deși între ei este o diferență de vârstă de 11 ani, cei doi și-au unit destinele în anul 2016. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  27 / 40

Burak Özçivit și Fahriye Evcen

Burak și Fahriye formează unul dintre cele mai frumoase și solide cupluri din showbizul turcesc. În 2017 s-au căsătorit pe malul Bosforului și au împreună doi copii, pe Karan și pe Kerem. Fahriye („Kurt Seyit şi Şura”, „Poveste de familie”) și Burak (starul serialului “Dragoste infinită”) au format un cuplu și pe micile și marile ecrane, nu doar în viața de zi cu zi. Ei și-au dat replica în filmul „Așk Sana Benzer” (2015) și serialul de epocă „Çalikușu” (2013-2014).

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  32 / 40

Halit Ergenç și Bergüzar Korel 

Halit și Bergüzar s-au cunoscut pe platoul de filmare al serialului „1001 de nopţi” / „Binbir Gece”, în 2006. În acea perioadă, Halit Ergenc era căsătorit cu actrița Gizem Soysaldı. Au divorțat în 2008. 

După ce au jucat în drama „1001 de nopți”, zvonurile despre relația amoroasă dintre Halit și Bergüzar au atras atenția. Cu toate acestea, cuplul a mărturisit că au început relația în 2008, când au mers împreună la Paris. S-au căsătorit pe 7 august 2009. De asemenea, au doi fii pe nume Ali și Han. În 2021, Halit și Bergüzar au devenit și părinții unei fetițe, Leyla. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  36 / 40

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te