Homepage  / Știri

Preliminarii CM Rusia 2018: Armenia – România şi Kazahstan- România se văd la TVR

Preliminarii CM Rusia 2018: Armenia - România şi Kazahstan- România se văd la TVR

de Redactia Tvmania

Partidele pe care reprezentativa de fotbal a României le susţine în grupa E de calificare la Cupa Mondială Rusia 2018, contra reprezentativelor Armeniei şi Kazahstanului, sunt în direct la TVR 1, TVR HD şi TVR+, pe 8 şi 11 octombrie

 partide-armenia-ro-si-kazahstan-ro_la-tvr

Concret, naţionala de fotbal a României este în primul său turneu oriental din istoria preliminariilor. Echipa antrenată de Christoph Daum va susţine primul meci, cu reprezentativa Armeniei, sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 19.00, partidă care va fi transmisă în direct de TVR 1, TVR HD şi TVR+.

„Tricolorii nu au mai prins două deplasări „legate” în extremitatea estică a continentului. Deplasarea este dificilă, mai ales că Naţionala va decola spre Astana imediat după meciul de la Erevan şi va ajunge în Kazahstan dis de dimineaţă. Confruntarea de la Erevan nu va simplă deloc, chiar dacă Henrikh Mkhitaryan de la Manchester United, cel mai important fotbalist armean, nu va fi în lot, din cauza unor probleme medicale”, ne-a spus Emil Hossu-Longin, care comentează împreună cu Marian Olaianos partida cu Armenia.

Meciul Armenia-România va fi precedat şi urmat de „Repriza a treia” (de la ora 18.00 şi de la 21.00), ediţii moderate de Tudor Furdui, producători Daniel Chican şi Cristian Oprean. Marian Olaianos va avea intervenţii în direct de la Erevan, cu Mihai Stoichiţă, pentru a aduce ultimele informaţii despre partidă, dar şi cu jucătorii, la final. După miezul nopţii, la TVR 1 şi TVR HD, vor fi difuzate rezumatele tuturor partidelor disputate sâmbătă în grupa noastră şi în celelalte grupe de calificare.

Bilanţul întâlnirilor dintre echipele României şi Armeniei numără trei meciuri: două victorii, un egal, 6-1 golaveraj. Singura partidă oficială de la Erevan s-a jucat pe 17 noiembrie 2004, în preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal Germania 2006, 1-1 (goluri Marica şi Dokhoyan) rezultat în urma căruia Anghel Iordănescu a demisionat. În returul de la Bucureşti, Naţionala s-a impus clar, 3-0 (dublă Gigel Bucur, gol Ovidiu Petre).

Meciul Kazahstan-România este programat săptămâna viitoare

Meciul de la Astana, cu reprezentativa Kazahstanului, este primul din istoria confruntărilor directe. Echipa antrenată de Talgat Baysufinov îi aşteaptă pe români pe un teren cu gazon artificial şi cu mare încredere după rezultatul precedent: 2-2 cu Polonia. În preliminariile pentru EURO 2016, reprezentativa Kazahstanului a adunat 5 puncte, 4 de la Letonia şi unul de la Islanda. Partida Kazahstan-România se vede în direct la TVR 1, TVR HD şi TVR+ marţi, 11 octombrie, de la ora 19.00. Comentatori: Marian Olaianos şi Emil Hossu-Longin.

Şi Kazahstan-România va fi precedat şi urmat, la TVR 1 şi TVR HD, de Repriza a treia (de la 18.00 şi de la 21.00), ediţii moderate de Cristian Mîndru, producători Daniel Chican şi Cristian Oprean. Echipa pregăteşte analize şi comentarii, dar şi intervenţii live de la Astana. După miezul nopţii, la TVR 1 şi TVR HD, vor fi rezumatele tuturor partidelor disputate sâmbătă în grupa României şi în celelalte grupe de calificare.

Din grupa E de calificare la Cupa Mondială FIFA Rusia 2018 mai fac parte, alături de reprezentativele României, Armeniei şi Kazahstanului, naţionalele Danemarcei, Poloniei şi Muntenegrului.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton