Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Primele sărbători fără soț pentru Ilinca Vandici. Prezentatoarea a plănuit totul ca la carte și știe deja unde o va găsi trecerea dintre ani

de Cristina Țapu,

Ilinca Vandici a pus capăt căsniciei sale cu Andrei Neacșu în vara acestui an, după aproximativ 6 ani de căsătorie. Aceasta se pregătește să petreacă primele sărbători singură, marcând un nou început în viața ei. Iată ce planuri are prezentatoarea de la Kanal D pentru perioada care va veni!

Ce planuri are Ilinca Vandici de Crăciun și de Revelion

Ilinca Vandici a luptat până în ultimul moment pentru menținerea căsniciei sale, însă inevitabilul a survenit sub forma divorțului. Chiar dacă anterior afirmase că îl va ierta pe Andrei Neacșu pentru orice greșeală, despărțirea a devenit realitate în acest an. Se pare că fostul soț al prezentatoarei de la Kanal purtqa conversații cu alte femei pe platformele de socializare în timpul căsătoriei lor.

În ciuda faptului că acesta este primul an în care Andrei Neacșu nu va petrece sărbătorile alături de ea, Ilinca Vandici și-a stabilit deja planurile pentru luna decembrie. De Crăciun, intenționează să fie acasă alături de fiul ei, Zian, iar de Revelion va participa la organizarea și prezentarea unui eveniment la Palatul Parlamentului. După încheierea acestor angajamente, Ilinca Vandici și-ar dori să plece într-o vacanță departe de casă, la căldură, alături de fiul său.

„De Crăciun rămân, de Revelion o să fiu tot la Palatul Parlamentului, pentru că o să muncesc în noaptea dintre ani. Iar după asta, o să plec la mare și la soare, da, abia aștept. Am o mică vacanță deja plănuită”, a povestit Ilinca Vandici, conform celor de la Cancan.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Zian a rămas în grija Ilincăi Vandici

Ilinca Vandici și Andrei Neacșu au divorțat anul acesta. Cei doi au împreună un copil, pe nume Zian, care locuiește alături de prezentatoare. Într-un interviu recent acordat pentru Ego.ro, Ilinca Vandici a vorbit despre micuțul care îi aduce zâmbetul pe buze și a dezvăluit că muncește din greu pentru a-i insufla un set puternic de valori.

Ilinca Vandici vrea ca fiul ei să fie un adevărat gentleman, care știe cum să se comporte cu reprezentantele sexului frumos, indiferent de vârstă.

Pentru că mi se pare important inclusiv să-și dezvolte extrem de bine aprecierea și respectul pentru partea feminină și să își împământeze foarte puternic atribuțiile lui ca și viitor bărbat în lumea asta. Bineînțeles că facem lucrurile astea începând cu mine. Sunt foarte fericită. Lucrăm la asta”. a declarat Ilinca Vandici, conform Ego.ro.

Ilinca Vandici a debutat în televiziune în anul 2007

Ilinca Vandici a venit pe lume în data de 17 aprilie 1984. Încă din perioada liceului a visat să lucreze în televiziune și iată că visele cele mai mari i-au devenit realitate. Ea a urmat cursurile Universităţii Româno-Americană, secţiunea management-marketing, iar apoi a obținut și un master în Managementul Strategic al Firmei, tot la Universitatea Româno – Americană.

Ilinca și-a făcut debutul în televiziune în anul 2007, la postul de televiziune B1 TV. Pas cu pas și-a construit o carieră solidă în televiziune, iar astăzi a devenit una dintre emblemele postului de televiziune Kanal D, acolo unde prezintă emisiunea „Bravo, ai stil!”

Sursă foto: Instagram Ilinca Vandici

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te