Homepage  / Vedete străine

Cum se reinventează Johnny Depp în Europa. Starul din „Pirații din Caraibe” face filme europene și s-a mutat în Anglia, într-un conac de epocă

Cum se reinventează Johnny Depp în Europa. Starul din „Pirații din Caraibe” face filme europene și s-a mutat în Anglia, într-un conac de epocă
9

de Vasilica Rogozanu,

Actorul Johnny Depp a revenit în atenția lumii, odată cu succesul celui mai nou film al lui, „Jeanne du Barry”, care a deschis Festivalul de la Cannes.

După șapte ani teribili, marcați de divorțul scandalos de Amber Heard, timp în care a devenit practic persona non grata la Hollywood, viața pare că-i surâde din nou actorului care împlinește 60 de ani pe 9 iunie (și care va cânta la București pe 8 iunie, la Romexpo, alături de colegii celebri din trupa Hollywood Vampires).

Agonia din ultimii ani a fost, după cum toată lumea știe, pricinuită de acuzațiile aduse de fosta soție – începând cu violența domestică, terminând cu obiceiurile sexuale nu tocmai ortodoxe  – acuzații ce l-au costat reputația și au dus la concedierea din francize importante, precum „Pirații din Caraibe” și „Animale fantastice”, spin-off-ul la „Harry Potter”.

Odată procesul de defăimare intentat lui Amber Heard câștigat, producătorii și-au făcut din nou, timid, curaj să-l curteze, dar chiar și așa există încă multe voci care contestă, de exemplu, decizia organizatorilor Festivalului de Film de la Cannes de a deschide evenimentul cu premiera peliculei „Jeanne du Barry”, primul lui rol principal din ultimii trei ani. 

Departe de Hollywood are grijă să nu facă pași greșiți

Depp interpretează rolul regelui francez Ludovic al XV-lea în drama care urmărește povestea ultimei amante a monarhului, Jeanne du Barry. Filmul de epocă în care starul îl joacă pe regele Ludovic al XV-lea a primit ovații îndelungi, de șapte minute, ceea ce l-a făcut pe Depp să lăcrimeze și să declare în fața ziariștilor că „nu mă simt boicotat de Hollywood, pentru că nu mă gândesc la Hollywood”, a spus Depp.

În ciuda regăsitei încrederi în sine, Depp a lipsit totuși de la petrecerea de lansare a filmului: știind că toți ochii sunt pe el, a preferat să meargă hotel, pentru a nu face ceva care să umbrească succesul revenirii, scriu tabloidele britanice. „Toate privirile sunt ațintite asupra lui și era îngrijorat de orice i-ar putea afecta revenirea după o primire copleșitor de pozitivă la ceremonia de Cannes”, au spus sursele citate de The Mirror. 

Depp plănuiește un alt proiect european

Depp a mărturisit la Cannes că prioritare sunt promovarea filmului franțuzesc „Jeanne du Barry” și următorii pași în carieră. Făcuți tot în Europa: el va regiza (și co-produce, alături de Al Pacino, care are un rol secundar) un film despre celebrul artist italian Amedeo Modigliani. „Modi”, al doilea lui proiect regizoral, acoperă o parte din perioada petrecută de artist la Paris, îl are în rolul principal pe Riccardo Scamarcio („John Wick 2), iar filmările încep în toamnă la Budapesta. 

S-a mutat în Anglia, într-un conac în genul Downton Abbey

Downton Abbey

Și nu doar munca lui e pe Bătrânul Continent: actorul locuiește acum departe de tumultul Hollywoodului, la un conac englezesc din mijlocul unei proprietăți de 45 de hectare din Somerset, Anglia, unde s-a mutat recent. Deși proprietatea a fost cumpărată în 2014, de abia de câteva luni actorul s-a mutat permanent aici, pentru a scăpa de atenția excesivă a presei, de după scandalul procesului cu Amber Heard.

Conacul datând din secolul al XIX-lea are 12 dormitoare și 8 băi, scrie presa franceză, iar vecinii vorbesc despre ea ca despre un Downton Abbey local.

„Iubesc locurile care au personalitate. Britanicii sunt cool și m-au primit ca pe un simplu vecin, fără a exagera. Nu sunt marele extrovertit pe care și-l imaginează oamenii. De asemenea, sunt o persoană destul de timidă. Aici pot fi doar eu însumi, și asta e în regulă. Pot să merg la magazine fără să fiu înconjurat de oameni care vor selfie-uri”, a spus actorul. 

De aici, actorul ajunge foarte repede în Franța, la Paris, unde trăiește fiul său, Jack (21 de ani), și unde se află mare parte din timp și fiica lui, Lily-Rose Depp (24 de ani), care petrece jumătate din timp în capitala franceză și jumătate în Los Angeles.

Johnny Depp, în mijlocul unei noi controverse la Cannes. Motivul pentru care actorul a fost aspru criticatIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton