Cum s-au cunoscut chefii Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu
Deși formează un trio de nedespărțit ce se completează armonios, cei trei chefi nu au fost așa
de la început. Florin Dumitrescu a recunoscut că nu s-au plăcut imediat cum s-au întâlnit. „Ei doi
se luptau pentru supremație”, a descris acesta dinamica inițială dintre ei. Însă, în timp, lucrurile
s-au schimbat, relația lor s-a sudat, iar astăzi au reușit să facă o țară întreagă să îi îndrăgească și
să descopere alături de ei fascinanta artă culinară.
Prin comentarii acide și farfurii aruncate, cei trei chefi s-au remarcat ca fiind extrem de exigenți
când vine vorba de un preparat MasterChef. Totuși, Sorin Bontea îi liniștește pe viitorii
concurenți spunând că: „Nu cred că o să mai fim la fel de răi. Eu, cel puțin, văd diferit cumva. Au
trecut anii peste noi, sunt mai înțelept, mai indulgent.”
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 17
Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu au discutat într-un interviu despre revenirea lor la PRO TV și despre modul în care s-au cunoscut. Ei i-au povestit Andreei Esca cum au ajuns să facă parte, în urmă cu mai bine de un deceniu, din juriul Masterchef.
„Eu am primit un telefon scurt, telefonul din restaurant, a venit managerul și a zis…Da, de la Pro TV, nu știu ce emisiune MasterChef, nu auzisem în viața mea. Și i-am zis „pleacă mă de aici, nu ține vrăjeala, că faceți mână proastă”. Și „nu, nu, vino, vino”. A vorbit la telefon, am întrebat hotelul respectiv, a zis OK, da, pot să vină. Am dat un casting, am fost filmat cum – știu și acum – am făcut un foie-gras, ceva de genul ăsta (…)”, a povestit îndrăgitul bucătar Sorin Bontea.
Cătălin Scărlătescu recunoaște că primele interacțiuni cu colegii săi de emisiune, care între timp i-au devenit cei mai buni prieteni, nu au fost prea plăcute. „Mi-aduc aminte ca și acum. Eu m-am prezentat așa: „Salut, eu sunt cel mai bun bucătar român în viață”. Și ăștia doi au râs”, i-a povestit Cătălin Scărlătescu Andreei Esca, în cadrul interviului acordat.
Când începe noul sezon Masterchef
Ne mai despart doar câteva luni până când Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Chef Scărlătescu vor reveni pe micile ecrane, în rolul de jurați. Noul sezon Masterchef va fi difuzat de către PRO TV începând cu această toamnă.
După ce au apărut ani de zile la „Chefi la cuțite” pe Antena 1, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu au semnat un nou contract pentru a apărea la „MasterChef” pe Pro TV. Noul sezon al show-ului culinar nu a început încă, iar doritorii se mai pot înscrie la casting pentru a demonstra că au calitățile necesare unui bucătar de nota 10.
Sursă foto: Instagram
Citește și: