Modifica setarile cookie
Homepage  / Galerie foto

Cum s-a distrat Livia Taloi („Trăsniţii”) de ziua ei

de Redactia Tvmania

Actriţa Livia Taloi, cei care îi dă viaţă personajului Ema în sitcom-ul „Trăsniţii”, de la Prima TV şi-a sărbătorit ziua de naştere alături de colegii ei. Trăsniţii i-au pregătit Liviei un tort făcut de colegul Constantin Zamfirescu, alias Gogoaşe, pe care au fost puse trei dintre personajele pe care actriţa le va interpreta în acest sezon al serialului.

„Livia este foarte pofticioasă şi aş fi vrut să-i fac tortul dintr-un strat de parizer şi un altul de cârnaţi de Pleşcoi, învelit cu şorici şi îmbibat cu ciorbă de burtă, ca să-i fac toate poftele. În cele din urmă, l-am făcut din amandină, iar pentru alegerea personajelor, am făcut şedinţă şi am căzut de acord asupra celebrelor Catwoman, Scufiţa Roşie şi Lara Croft. Şi pentru că trebuia să existe şi un element de spectacol, am ales să fac şi un porc la proţap”, a povestit Constantin.

Pentru Livia surpriza dulce a fost una deosebită, fiind primul tort pe care colegul Zamfirescu îl face special pentru ea. „Eu ştiu că Gogoaşe este foarte talentat şi face nişte torturi senzaţionale, dar nu mă aşteptam să-mi facă mie unul. Au ales bine personajele. Sunt curioasă cine a avut ideea cu purcelul. Cu siguranţă a fost cineva care urmăreşte ce mănânc eu pe aici”, a spus vedeta Prima TV.

Chiar dacă a fost sărbătorită de colegi, Livia nu a fost uitată de soţul ei, care i-a organizat o petrecere surpriză. Pe 22 februarie, ea a împlinit 35 de ani.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te