Cum l-a cunoscut Ilona Brezoianu pe soțul ei
Ilona Brezoianu și soțul ei, Andrei Lucian Alexandru, s-au căsătorit religios în această vară. Evenimentul a avut loc în Prahova, într-o locație specială, cu piscină. Decorul a fost unul spectaculos, iar lămâile au făcut parte din peisaj.
Ilona a arătat fabulos în ziua nunții. A abordat un look natural, a îmbrăcat o rochie de mireasă cu detalii superbe, iar în picioare nu a avut sandale sau pantofi cu toc, ci teneși.
Recent, actrița a povestit despre modul în care l-a cunoscut pe soțul ei. Cei doi împărtășesc aceeași pasiune.
„Ne-am întâlnit la școala de motociclete. E o poveste cu final fericit, nu e o poveste tristă. Încă suntem împreună. Am permis, mi-am cumpărat și motocicleta, sunt la a doua motocicletă. (…) M-a văzut, acolo nu s-a întâmplat nimic și apoi ne-am mai revăzut după o lungă perioadă de timp. Nu s-a întâmplat nimic atunci și ne-am revăzut după aproape un an și ceva. Am ieșit la o cafea”, a declarat Ilona Brezoianu, în podcastul lui Bursucu, potrivit libertatea.ro.
De asemenea, Ilona Brezoianu nu se grăbește să devină mamă, însă și-ar dori o fetiță.
„Nu știu ce să spun, dacă o fi să fie, e cu bucurie. Nu zic nu, dar nici nu poți să prezici așa ceva. Nu e nimic, dacă e ceva vă spun. Mi-ar plăcea fetiță, recunosc, mi-ar plăcea o fetiță”, a declarat Ilona Brezoianu, la Știrile Antena Stars.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Cine este soțul Ilonei Brezoianu
Soțul Ilonei Brezoianu este antrenor de schi și s-a obișnuit repede cu statutul pe care aceasta îl are, deși preferă să stea departe de lumina reflectoarelor și de evenimentele mondene.
Invitată la podcastul moderat de către Romică Țociu și fiul acestuia, actrița a vorbit la superlativ despre cel care îi este alături și a subliniat că este îndrăgostită până peste cap.
„Eu sunt bineeee. E un băiat pe care eu l-am cunoscut într-un anumit context. Eu am cunoscut un băiat de un an și ceva și e foarte bine, suntem foarte ok împreună. Nu e actor, lucrează în cu totul alt domeniu. E actor în viața mea. În momentul vorbirii este plecat la schi. Este monitor de schi și mai are și alte chestii pe lângă. Sunt îndrăgostită” povestea aceasta.
Sursa foto: Instagram
Citește și: