Mitică Popescu, unul dintre cei mai admirați și iubiți actori din România, are 84 de ani și nu a stat departe de ceea îi place să facă, de pasiunile sale, nici în pandemie. El recunoaște că s-a descurcat mai greu în ultima perioadă.
Mitică Popescu, unul dintre cei mai admirați și iubiți actori din România, are 84 de ani și nu a stat departe de ceea îi place să facă, de pasiunile sale, nici în pandemie. El recunoaște că s-a descurcat mai greu în ultima perioadă.
La cei 84 de ani ai săi, Mitică Popescu are încă o viață activă, scrie libertatea.ro. Actorul are propria emisiune la TVR 2, „D’ale lu’ Mitică”, de care se ocupă de ani buni. Cu toate acestea, ultimele luni au fost dificile pentru marele actor.
La începutul pandemiei, Mitică Popescu a evitat să iasă din casă. A stat luni bune în propria locuință și a cerut ajutorul cuiva apropiat pentru cumpărături și urgențe. La medic, mai scrie sursa citată, a mers doar când a fost strict necesar.
„Eu am stat în casă luni bune, ca să mă protejez. O perioadă, cumpărăturile mi le făcea altcineva, mi le lăsa la ușă. Foarte rar ieșeam și eu din casă, strict necesar, mai mult la doctor și la magazine, când aveam nevoie de ceva. Am respectat restricțiile, am purtat mască”, a declarat Mitică Popescu pentru playtech.ro.
Dincolo de viața profesională, Mitică Popescu obișnuia – în perioada pre-pandemie – să iasă la terase, loc unde îi plăcea să stea de vorbă cu cunoscuți. În urmă cu trei ani, actorul a fost surprins la un concert în aer liber. Atunci, el și-a adus aminte de perioada în care Bucureștiul era supranumit „Micul Paris”.
În ultima perioadă, Mitică Popescu nu a mai ieșit la plimbări prin București, a evitat chiar și restaurantele în aer liber. Recent, a dezvăluit că nu merge la terasă decât pentru socializare.
„Eu nu mai beau de mulți ani, dar îmi face plăcere să ies la aer curat, la terase sau în alte locuri, cu prietenii mei, la un pahar de bere fără alcool, de vorbă”, a mai spus Mitică Popescu în același interviu.
Mitică Popescu este văduv de 23 de ani, din anul 1998. A fost căsătorit cu actrița Leopoldina Bălănuță.
Sursa foto: Facebook/D’ale lu’ Mitică