Homepage  / Vedete străine

Cum îl pregătesc Kate Middleton și Prințul William pe Prințul George pentru a deveni rege. „Nu vor să îl sperie”

Cum îl pregătesc Kate Middleton și Prințul William pe Prințul George pentru a deveni rege. „Nu vor să îl sperie”
8

de Andra Stana,

Prințul George poate fi doar un adolescent astăzi, dar părinții săi Kate Middleton și Prințul William se pare că au început deja să pună în aplicare un plan pentru a-l pregăti pentru responsabilitățile sale ca viitor rege. Potrivit unui autor regal, prințul în vârstă de 11 ani se pregătește deja pentru ziua în care va urca pe tron. Iar abordarea părinților săi ar fi una lentă.

Kate și William îl integrează „treptat” pe fiul lor cel mare în angajamentele regale și evenimentele de presă, deoarece „nu vor să-l sperie”, a declarat autorul regal Rob Jobson pentru Us Weekly într-un nou interviu, legat de lansarea cărții „Catherine, the Princess of Wales: A Biography of the Future Queen”.

FWROIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Pe lângă faptul că George participă la „situații în care presa este prezentă” pentru a se obișnui cu atenția publicului, părinții săi l-au încurajat, de asemenea, pe tânărul membru al familiei regale să petreacă mai mult timp cu bunicul său, Regele Charles.

„Cred că a fost foarte important că a jucat acel rol de cavaler de onoare la încoronarea regelui”, a declarat Jobson. „I-a dat un sentiment real de grandoare. Cred că a fost destul de important de fapt pentru George”.

Expertul a mai spus că este probabil ca Prințul William să se fi inspirat din propria sa experiență de maturizare pentru a-l pregăti pe George să urce pe tron, fără a-l copleși. „Faptul că petrece mai mult timp cu bunicul său, nu îl sperie neapărat pe George”, a comentat Jobson.

Această abordare „graduală” a fost aprobată în prealabil de Kate, deoarece expertul regal a declarat recent pentru Hello! Magazine că Prințesa de Wales „a spus clar“ că are propria sa abordare în ceea ce privește creșterea copiilor.

„Cu copiii ei, ea le-a spus foarte clar atât reginei decedate, cât și Prințului de Wales – acum rege – că nu va fi forțată să facă lucruri pe care nu vrea neapărat să le facă”, a declarat Jobson, care i-a lăudat curajul prințesei de a se impuse în fața familiei soțului ei. „Este nevoie de destul de mult curaj, pentru că te afli într-o lume foarte străină”, a adăugat expertul. „Dar cred că își dă seama că are o singură șansă la asta. Are trei copii mici, iar ei trebuie să fie pe primul loc.”

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton