Cu toate că au apărut speculații cu privire la faptul că părinții lui Victor Vlad Cornea ar putea avea rezerve în ceea ce privește relația cu Andreea Bălan, dat fiind că artista este divorțată și are doi copii, cântăreața a clarificat aceste zvonuri. Curând după începerea relației lor, jucătorul de tenis a decis să o prezinte pe Andreea Bălan familiei sale, inclusiv părinților. Andreea Bălan a declarat că a dezvoltat o relație foarte bună cu familia lui Victor Vlad Cornea și că părinții partenerului ei au avut o impresie bună despre ea încă de la început.
„I-am cunoscut părinții la câteva săptămâni după ce ne-am cunoscut noi. Părinții sunt minunați și tocmai de aceea are și el această educație”, a declarat Andreea Bălan, conform publicației Click!.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Jurata emisiunii „Te cunosc de undeva” a menționat că nu a discutat cu partenerul său Victor Vlad Cornea despre căsătorie și nici nu dorește să se mai grăbească cu acest pas.
„Suntem de câteva luni împreună, nu am vorbit despre asta… Dar când există fericire și iubire, îți dai seama. După experiența negativă avută, nu mi-am pus problema să mă mai căsătoresc”, a spus artista.
Andreea Bălan și-a înscris fiicele la tenis
Încântată de activitatea sportivă pe care o face partenerul său, Andreea Bălan a făcut o schimbare importantă și în viața fiicelor sale. Micuțele Ella și Clara sunt înscrise și ele la un club de tenis. Cele două sunt încântate de acest sport și se duc la antrenamente de de două ori pe săptămână.
„Pe fete le-am dat la academie și acum fac de 2 ori pe săptămână și le place super mult. Victor este singurul român în top la dublu, pe locul 70. Este o performanță extraordinară, obținută după 20 de ani de muncă, după sute de turnee. Eu credeam că știu ce înseamnă disciplina, dar el e foarte disciplinat, mult mai disciplinat decât mine. Îl admir foarte mult, în iubire cred că trebuie să existe admirație”, a declarat artista. Andreea Bălan a mai precizat că „urmăream destul de puțin tenis înainte, dar acum îi știu pe toți. De el îmi place, pe el îl admir cel mai mult.”
Citește și: