Gabriela Prisăcariu (28 de ani) și Dani Oțil (41 de ani) au devenit pentru prima oară părinți pe 10 septembrie. De curând, proaspăta mămică și-a aniversat la rândul ei mama.
de Andra Stana,
Gabriela Prisăcariu (28 de ani) și Dani Oțil (41 de ani) au devenit pentru prima oară părinți pe 10 septembrie. De curând, proaspăta mămică și-a aniversat la rândul ei mama.
Prin intermediul unui insta story, modelul a declarat că acum știe ce înseamnă să fie mamă. Mesajului emoționant i se adaugă și o fotografie în care apare mama Gabrielei.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4„Acum că știu ce înseamnă să fii mamă… toate cuvintele din lume nu ar descrie cât sunt de recunoscătoare pentru tine… La mulți ani, mama!”.
Gabriela Prisăcariu Oțil, mesaj plin de emoție pentru mama ei
La nici două săptămâni de la naștere, Gabriela Prisăcariu Oțil se poate lăuda cu o siluetă perfectă.
„Adio burticăăăă! 🥳🥳🥳”, a scris modelul în dreptul unei fotografii în care poartă o centură menită să ajute abdomenul să revină treptat la formele sale dinaintea sarcinii.
„Am revenit cu un feedback despre cum este cu bebelușul acasă. Vorbesc mai încet pentru că doarme. Ne împrietenim ușor, ușor cu el. E cumințel”, a spus Gabriela Prisăcariu săptămâna trecută, la Insta Story.
„Ne refacem așa ușor, ușor. Apropo, căutăm bonă. Lăsați-mi mesaje dacă aveți sfaturi despre unde și cum să căutăm”, a mai spus aceasta, citată de unica.ro.
„M-am topit”, a scris Gabriela în dreptul primei fotografii cu fiul ei.
„Ți-aș compune un cântec, o poezie, cum fac alți tați mai talentați. Ar suna prost amândouă și nu vreau să te fac de râs din prima zi de viață… Avem timp pentru asta”, a scris și Dani Oțil.
„Îți las rândurile astea aici, ca peste 10, 15 ani să dai scroll juma de oră până ajungi la postare și să înțelegi starea noastră, cât de mult te-am dorit, dar și panica ce ne-a cuprins… Dar, dacă părinții mei, care au muls și vaca, au terminat și facultate, s-au descurcat cu mine… Eu zic că reușim ceva”, a continuat vedeta Antenei 1.
„Aș vrea să fiu cu tine măcar la fel de bun cum au fost ei cu mine. Tu ești fragil acum, dar promit să te fac puternic și rezistent… Pentru că în scurt timp eu voi fi cel fragil (vârsta mea nu e de ședințe cu părinții, ci cu bunicii). Nu voi încerca să te transform în rezultatul sumei frustrărilor mele sportive sau profesionale. Tu NU vei fi un Dani Oțil mai bun”, a mai scris acesta.
„Tu vei fi tu. Bine… Cu două medalii la Olimpiada din 2040… dar tu 🤗 Am șters următoarele 3 idei, pentru că orice scriu acum cu un nod în gât și cu o bere în nas… Sună a versuri de manele. Jur. (….) P.S. Când o să afli de Spider-Man, Super Man, Bat Man… Să știi că Mama ta e super-eroul meu preferat”, a încheiat Dani Oțil.
Dani și Gabriela s-au căsătorit pe 15 mai 2021. Cuplul s-a logodit în timpul unei vacanțe în Mexic, în ianuarie 2020. Fotomodelul a postat pe social media o fotografie cu inelul primit, astfel că se poate spune că răspunsul a fost „Da”.
Deși ar fi urmat să-și oficializeze relația în același an, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, perechea s-a văzut nevoită să-și anuleze planurile originale.
Cei doi s-au cunoscut în redacția Antenei 1.
„Eu eram în rochie de mireasă la ora 11:00, iar el terminase emisiunea”, a dezvăluit Gabriela Prisăcariu.
Sursa foto: Instagram