Homepage  / Vedete străine

Cine este Diana Câmpeanu, actrița cu origini românești care a jucat în „Singur acasă”. A lăsat actoria în urmă și s-a reprofilat

Cine este Diana Câmpeanu, actrița cu origini românești care a jucat în „Singur acasă”. A lăsat actoria în urmă și s-a reprofilat
8

de Cristina Țapu,

Daiana Câmpeanu, cunoscută pentru rolurile din „Singur acasă 1” și „Singur acasă 2” alături de Macaulay Culkin, este o actriță română care a făcut istorie la Hollywood. Stabilită la Chicago de la vârsta de 3 ani, Daiana s-a născut la București acum peste 45 de ani. După o scurtă carieră în actorie, a început un nou capitol în muzică și activează în prezent sub numele de scenă Diana Rein.

Mulți oameni nu sunt conștienți că în filmul „Singur acasă”, alături de Macaulay Culkin, a jucat și o actriță din România. Diana Câmpeanu povestește că experiența filmului „Singur acasă” a fost extraordinară și i-a schimbat viața, chiar dacă, în copilărie, nu realiza pe deplin impactul pe care fenomenul „Singur acasă” avea să-l aibă, devenind cel mai iubit film de Crăciun din toate timpurile. Iată cu ce se ocupă în prezent actrița!

Cine este Diana Câmpeanu, actrița cu origini românești care a jucat în Home Alone

Născută și crescută în Chicago, Diana Câmpeanu (sau Diana Rein, potrivit imdb.com) a atins apogeul carierei sale când a obținut primul său rol important într-un film care avea să ajungă celebru. Ea a interpretat rolul verișoarei lui Kevin în filmul de succes „Home Alone”.

Venită pe lume pe 30 aprilie 1978 în România, Diana Câmpeanu provine dintr-o familie pasionată de artă. Tatăl său era profesor, mama casnică, bunica croitoreasă, iar mătușa Zoe era implicată în spectacole cu sute de spectatori, reușind să ridice publicul în picioare. La vârsta de doar trei ani, familia ei a luat decizia de a pleca definitiv din România.

cine-este-diana-campeanu-actrita-cu-origini-romanesti-care-a-jucat-in-home-alone-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Daiana, mai târziu cunoscută și sub numele de Diana Rein, a crescut în Chicago și a ajuns la un moment important în cariera sa: a obținut un rol în „Home Alone” – „Singur acasă” atunci când era doar o copilă.

„M-am distrat de minune făcând parte din acel film. A fost prima mea experiență cu realizarea unui lungmetraj și am fost uluită de experiența și de timpul pe care le-am avut pe platourile de filmare. Am simțit că suntem atât de răsfățați, atât de bine îngrijiți. M-am bucurat de întâlnirea cu toți cei cu care am lucrat și încă rămânem în legătură chiar în ziua de azi. A fost o binecuvântare să fiu parte din acele filme”, povestea Diana, într-un interviu acordat pentru Libertatea în urmă cu aproximativ doi ani.

Cu ce se ocupă în prezent Diana

Diana a lăsat actoria în urmă și s-a dedicat unei alte pasiuni – muzica. Este căsătorită, are un fiu și simte că muzica este domeniul care îi aduce cea mai mare satisfacție și împlinire.

„După ce s-a născut fiul meu, în primul an de viață am petrecut fiecare clipă cu el. Când a împlinit un an, am început să mă întreb ce vreau să fac cu următorul capitol din viața mea. Am simțit că actoria este distractivă, dar depinde prea mult de ceilalți pentru a lua decizii. Muzica am simțit că este un mediu în care pot exprima orice și totul și depindea de mine să o creez și să o construiesc. Am scris și înregistrat melodii și simțeam că am această superputere. Apreciez atât de mult meșteșugul de a crea cântece, îmi aduce atât de multă fericire și dragoste”, a declarat Diana, în cadrul aceluiași interviu.

Sursă foto: Instagram Diana Rein

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton