Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Cum arată mama vitregă a Andreei Marin. Renata a fost acceptată cu greu de fosta prezentatoare: „I-am făcut și noi viața amară”

de Cristina Țapu,

Andreea Marin și-a pierdut mama la vârsta de 9 ani, iar tatăl ei s-a recăsătorit la câțiva ani după această tragedie. Renata Marin a devenit o figură maternă pentru vedetă, crescând-o ca pe propriul copil, deși Andreea nu a acceptat-o ușor la început.

Cum arată mama vitregă a Andreei Marin

După căsătoria cu tatăl Andreei Marin, Renata s-a implicat activ în viața fetelor, având grijă de ele ca și cum ar fi fost propriile sale fiice. Relația dintre Andreea și mama ei vitregă a fost una deosebită, vedeta subliniind de multe ori că Renata a fost pentru ea ca o mamă adevărată.

Pe lângă rolul de mamă vitregă pentru Andreea și surorile sale, Renata și Dan Marin au avut împreună un fiu, Ionuț. Relația lor de familie a fost întotdeauna una strânsă, iar după decesul tatălui Andreei în martie 2016, Renata a rămas alături de cele două fete, continuând să le sprijine.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Tatăl Andreei Marin s-a recăsătorit după decesul prematur al mamei acesteia, iar vedeta a mărturisit că a fost nevoie de o perioadă pentru a o accepta pe mama ei vitregă, recunoscând că i-a făcut viața dificilă de mai multe ori.

„La început, normal, cauți să înțelegi. Dar era foarte frumoasă. Noi, ca și copii, ne-am îndrăgostit de frumusețea ei, la început. Apoi om fi făcut noi și obrăznicii. I-om fi făcut noi și viața amară, din când în când. Eu, cel puțin, eram un fel de Nică din Humulești!”

Am fost, totuși, un copil norocos. Mai târziu, după ani, tata s-a recăsătorit și tot «mamă» îi spun mamei mele, care poate ne privește. Ea este la Roman, în Neamț. Și există această expresie «mamă vitregă», pentru mine n-a fost așa. Am avut parte de un om minunat alături. Și care a continuat să-mi fie alături și când am plecat la facultate, venea cu bocceluța, cu papa bun de acasă și cu sfaturi bune. Cumva n-am fost total văduvită, ci doar pe o perioadă de timp, de lipsa unei femei cu toate gândurile bune alături de mine”, a povestit Andreea Marin, conform Cancan.

Andreea Marin și-a pierdut mama într-un accident tragic

Atunci când avea 9 ani, Andreea revenea de pe litoral alături de familia sa și a fost implicată într-un accident rutier grav în urma căruia și-a pierdut mama. Această amintire dureroasă se află și astăzi în sufletul fostei prezentatoare, care preferă să aleagă alte destinații de vacanță.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  3 / 11

„A existat un moment nefast în copilăria mea… îmi pare rău că stric bucuria cu o întâmplare ce mi-a zdruncinat viața. Plecând de la mare spre casă, noi am avut un accident și mi-am pierdut mama. Aveam 9 ani pe atunci și atunci am decis pur și simplu că nu-mi doresc să mă mai întorc acolo. Deci, nu mă veți vedea niciodată în vacanțe la noi la mare.

Că am mai avut ceva treabă și am mai mers o zi și m-am întors înapoi, asta e altceva, dar e o chestiune personală. Pur și simplu, e o durere care, deși cumva lăsată trecutului, n-are cum să nu aibă rădăcini acolo în mine, dar da, din copilărie am amintiri frumoase acolo”, a povestit Andreea Marin, în platoul emisiunii Vorbește lumea.

Andreea Marin a fost nevoită să se maturizeze de la o vârstă fragedă, însă a recunoscut că dorința de a fi independentă și puternică a avut un preț pe care l-a plătit cu vârf și îndesat. Pierderea mamei de la o vârstă fragedă a afectat-o teribil pe Andreea, care a învățat din copilărie ce înseamnă munca pe brânci.

Sursă foto: Instagram

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te