Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Cum arată acum gemenii Alinei și ai lui Ilan Laufer. Bebelușii născuți prematur au împlinit 10 luni

de Roxana Mirea,

Alina și Ilan Laufer trăiesc clipe unice și pline de fericire de când micuții lor au venit pe lume. Gemenii lor cred pe zi ce trece. Micuții au împlinit 10 luni, iar Alina și Ilan Laufer sunt doi părinți împliniți. Ilan și Alina publică adesea pe rețelele sociale imagini cu gemenii, care s-au născut prematur, dar care acum sunt în afara pericolului.

Cum arată gemenii Alinei și ai lui Ilan Laufer

Recent, gemenii Alinei și ai lui Ilan Laufer au împlinit 10 luni. Tatăl micuților a vrut să împărtășească acest moment special cu urmăritorii lui de pe rețelele sociale, așa că a publicat o imagine cu micuții, alături de un mesaj scurt, dar emoționant și plin de iubire.

Am împlinit 10 luni. Dumnezeu îți multumesc pentru fiecare moment petrecut alaturi de ei si pentru binecuvântarea familiei noastre”, a scris Ilan Laufer în dreptul imaginii. În fotografia respectivă, apar Ilan și Alina Laufer, ținându-și în brațe gemenii.

Internauții nu au stat mult pe gânduri și le-au transmis micuților, dar și părinților, toate gândurile lor bune.

„La cât mai multe, pline de iubire si multă sănătate!!”, „La multi ani fericiti si impliniti puisorilor minunati! Se vede ce bine le merge… Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti!”, „Ce mari au crescut, sa fie sanatosi. Sarbatori fericite cu bucurii” sau „Ce frumosi sunteti”, sunt doar câteva dintre mesajele transmis de internauți.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Alina Laufer, despre sarcina gemelară

De asemenea, și Alina este destul de deschisă cu urmăritorii ei de pe Instagram, cărora le-a povestit cum a fost pentru ea momentul în care a aflat că va aduce pe lume gemeni.

Cum este să naști gemeni? 😮 Pentru majoritatea părinților, acest lucru cuprinde un spectru intreg de emoții, iar cuvintele care mi-au venit in minte cand eu si @ilanlaufer am aflat de sarcina gemelara au fos “emotionant” și „terifiant”, altfel spus “double trouble”😂, dar într-adevăr orice sarcina aduce bucurie în sensul cel mai pur… și acea bucurie se dublează!💖💙”, a scris Alina pe Instagram, în dreptul unei fotografii cu ea și cu bebelușii.

Alina și Ilan Laufer sunt fericiții părinți ai lui Nathaniel și Davina. Gemenii s-au născut prematur, iar Alina a fost nevoită să stea mult timp internată cu micuții în spital. Deznodământul a fost unul fericit, iar gemenii sunt în afara oricărui pericol.

Sursa Foto: Instagram

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te