Homepage  / Vedete româneşti

Cum arată casa în care locuiește Livia Graur. „Am un stâlp de rezistență în mijlocul sufrageriei”

Cum arată casa în care locuiește Livia Graur. „Am un stâlp de rezistență în mijlocul sufrageriei”
14

de Roxana Mirea,

Livia Graur, în vârstă de 38 de ani, locuiește într-o casă superbă, care are și o curte spațioasă. Casa prezentatoarei de știri de la Prima TV a fost construită în urmă cu opt ani. Deși a amenajat casa după preferințele personale, în sufrageria vedetei există un stâlp de rezistență. 

Cum arată casa în care locuiește Livia Graur 

Livia Graur, prezentatoarea de la Prima TV, locuiește împreună cu fiica ei într-o vilă din Titan. Locuința a fost cumpărată în stadiul de proiect, iar prezentatoarea a putut să se mute în ea la sfârșitul lui 2015.  

„A fost visul nostru să avem o casă pe pământ, mai ales că aveam deja un câine foarte mare, în căutare de spaţiu. Câinele a fost primul pas, făcut acum zece ani, spre a ne lua o casă cu curte. După cum se vede, a durat ceva. A durat ceva şi până a fost gata casa, căci noi ne-am hotărât din noiembrie 2014 şi am reuşit să ne mutăm abia în decembrie 2015. Am fost aici pas cu pas, de la fundaţie, până când a fost totul gata. 

Am cumpărat casa încă de la stadiul de proiect, ştiam cum urmează să arate, şi tot ce e aici, de la parchet, mobilă la decoraţiuni e amprenta noastră. (…) E frumos, am vrut un loc în care fetiţa mea să crească armonios, să aibă o curte în care să se joace, câinele unde să iasă din casă, iar noi un loc în care să ne relaxăm, după-amiezele”, a declarat Livia Graur, în 2016, într-un interviu pentru okmagazine.ro. 

Cum arată casa în care locuiește Livia Graur  (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 14

Livia Graur are un stâlp de rezistență în sufragerie 

Casa Liviei Graur a fost amenajată după bunul plac, însă în sufragerie există un stâlp de rezistență, lucru care nu este chiar plăcut. Pe de altă parte, Livia, care a divorțat de soțul ei, Ștefan Răzvan Graur, după 13 ani de căsnicie, este foarte mândră de dormitorul ei, amenajat într-un mod elegant și care are și un candelabru.  

„În afara faptului că am un stâlp de rezistență în mijlocul sufrageriei, pentru că așa s-au gândit proiectanții să amenajeze locuința, nu am ceva așa deosebit și spectaculos. Dar, acea coloană mi-a chinuit viața și mi-a chinuit nervii și atunci am decorat-o cu un ceas care se scurge, sunt niște bucățele și pare că se scurge. Asta era atunci când m-am mutat, acum 8 ani. Suntem doar 4 case din cartier care au această minunăție a naturii, pe care trebuie să o ocolești în permanență. Și dacă, cumva, vii mai buimac seara din pat, poți să dai cu capul în ea” – a explicat Livia Graur pentru cancan.ro. 

„Am candelabru în dormitor, negru, cu cristale. Mie mi-a plăcut foarte tare ideea de candelabru în dormitor. Dormitorul, din punctul meu de vedere, trebuie să fie un mediu intim și atunci culorile sunt închise. Toată mobila e neagră, patul este și el negru, din catifea și atunci singura pată de culoare o reprezintă draperiile și jaluzeaua de la ușa de la balcon, care sunt roșii. Dar, în rest, totul e negru, și atunci m-am gândit să iau un obiect de iluminat spectaculos și am pus candelabrul negru. Negru pentru că este ca mobila, candelabru pentru că așa mi-am dorit eu”, a adăugat ea. 

Sursa Foto: Instagram

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton