Homepage  / Vedete străine

Cum arată astăzi băiețelul din filmul Forrest Gump. Michael Humphreys este de nerecunoscut, la 39 de ani

Cum arată astăzi băiețelul din filmul Forrest Gump. Michael Humphreys este de nerecunoscut, la 39 de ani
10

de Andreea Laciu,

Multă lume s-a întrebat cum arată astăzi, de fapt, băiețelul din filmul Forrest Gump. Michael Humphreys a interpretat varianta tânără a celebrului personaj jucat de Tom Hanks. Chiar și după atât de mulți ani, filmul este încă unul dintre cele mai îndrăgite din întreaga lume, fiind considerat o veritabilă peliculă cult.

Au trecut aproape trei decenii de la lansarea Forrest Gump, iar acum Michael Humphreys este de nerecunoscut, la vârsta de 39 de ani. S-a născut în Memphis și a impresionat o lume întreagă cu talentul său, reușind să interpreteze cu succes varianta tânără a personajului lui Tom Hanks.

actorul-din-forrest-gump-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Cum arată acum băiețelul din Forrest Gump

În prezent, Michael Humphreys este în vârstă de 38 de ani și postează din când în când fotografii pe contul lui de Instagram. Acum locuiește în Portland, Oregon. La fel ca personajul pe care l-a interpretat, și el a intrat în armata Statelor Unite ale Americii. Mai mult decât atât, a avut la activ și misiuni în zone de conflict, precum Irak.

Avea doar opt ani atunci când a participat la castingul pentru Forrest Gump. Producătorii căutau un tânăr actor care să semene cu Tom Hanks și care să poată interpreta un astfel de rol, mai puțin obișnuit. Atunci când l-au auzit vorbind, cei din echipa de casting s-au îndrăgostit de accentul lui puternic și l-au ales pentru rolul Forrest Gump.

Din păcate pentru admiratorii lui, Michael Humphreys nu și-a continuat cariera în actorie, cu excepția a două roluri foarte mici. După liceu, a intrat în armată și a stat timp de 18 luni în Irak. În anul 2019, în cadrul unui interviu, a dezvăluit că este bucuros fiindcă nu a continuat cu actoria în copilărie.

„Nu sunt sigur că aș fi vrut să fiu un copil vedetă. Se pare că lucrurile nu merg atât de bine pentru mulți dintre ei. Nu cred că poți avea un stil de viață sănătos la Hollywood dacă ești copil. Nu poți să te bucuri de copilărie, trebuie să te maturizezi rapid. Este mai bine că am ales un alt drum.

La acea vreme, părinții mei m-au lăsat să decid singur ce îmi doresc și ce vreau să fac mai departe. Nu m-au forțat niciodată să joc și alte roluri. Cred că asta a fost un lucru bun. Niciodată nu mi-am dorit să devin faimos la Hollywood. Îmi plăcea școala, îmi plăcea casa mea și eram mai degrabă interesat să petrec timp cu prietenii mei și să ne distrăm”, a dezvăluit el, conform Page Six.

Citește și:

sursa foto: Instagram/ Michael Humphreys, captura Youtube, Profimedia

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton