Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Adelina Pestrițu, prima apariție după ce a renunțat la implanturi. Cum arată la o lună de la intervenție

de Cristina Țapu,

Adelina Pestrițu a luat o decizie îndrăzneață în urmă cu aproximativ o lună, atunci când a hotărât să renunțe la implanturile mamare pe care le avea. Zilele trecute, ea s-a afișat public prima dată după intervenția suferită, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1.

Prima apariție publică a Adelinei Pestrițu după ce a renunțat la implanturile mamare

Adelina Pestrițu a decis să renunțe la implanturile mamare pe care le avea de ani întregi din cauza durerilor de spate pe care acestea i le provocau.

După ce s-a consultat cu medicul, vedeta a ajuns la concluzia că cea mai bună soluție este să le elimine complet și să revină la aspectul natural. Zilele trecute, Adelina a fost invitată în emisiunea „Super Neatza de Weekend”, unde a impresionat prin noul său aspect, iar fanii au felicitat-o pentru decizia luată.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 16

Adelina a împărtășit și pe platformele de socializare detalii despre progresul recuperării sale, exprimându-și satisfacția că se simte bine și constatând că țesutul se reface mai rapid decât se aștepta. Mai mult, a anunțat că va putea reveni la activitățile sportive în curând, inițial limitându-se la exerciții pentru partea inferioară a corpului. De asemenea, a subliniat că următorul pas în procesul de recuperare va fi reducerea vizibilă a cicatricilor.

„Status despre intervenție: am voie să dorm pe o parte (yey). În două săptămâni mă pot reapuca de sport, însă pot lucra doar partea de jos, fără să ridic greutăți sau brațele. Recuperarea decurge foarte bine, țesutul se reface mult mai repede decât ne așteptam. În curând voi putea purta și altceva în afară de bustiere. Următorul pas: diminuarea cicatricilor (care oricum abia se văd), prin aplicarea zilnică a unei creme speciale”, a scris Adelina Pestrițu, pe contul personal de Instagram.

Adelina Pestrițu a renunțat la implanturile mamare după opt ani

În 2016, fosta prezentatoare TV a optat pentru o intervenție chirurgicală pentru a-și mări sânii, după ce pierduse în greutate în mod semnificativ.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  13 / 16

La vârsta de 37 de ani, Adelina Pestrițu a hotărât să îndepărteze implanturile mamare, din cauza durerilor mari de spate și a aspectului lor inestetic. 

„Imediat după ce am împlinit cei 37 de ani, am suflat în lumânările de pe tort, am tras aer în piept și am trecut la schimbări majore. Nu vă speriați, discutăm despre schimbări de ordin estetic. Mi-am luat inima în dinți și am renunțat la implanturile mamare, decizie luată după mult timp de gândire, în care am analizat situația împreună cu medicii și am luat în calcul tot ce ar putea să urmeze.

Dacă vă întrebați ce m-a convins mai exact să fac asta, vă pot răspunde ferm: durerile de spate provocate de dimensiunile nepotrivite ale implanturilor și disproporțiile estetice. Astfel, săptămâna trecută, după o perioadă de analiză și informare, m-am prezentat la spital, unde Radu Ionescu m-a întâmpinat și m-a pregătit pentru noua schimbare„, scria Adelina Pestrițu pe contul personal de Instagram.

Sursă foto: Instagram Adelina Pestrițu

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te