Adela Popescu este însărcinată cu cel de-al treilea copil, iar Alexandru, unul dintre cei doi băieței pe care-i are cu Radu Vâlcan, a ales un nume tare amuzant pentru viitorul bebeluș. Vedeta a povestit totul pe social media.

Vedeta Pro TV a fost la ecografie împreună cu fiul ei, iar acesta, după ce și-a văzut viitorul frate a inventat repede și un nume pentru el.
„VIONEL este numele pe care l-a ales Alexandru pentru fratele lui mai mic în timpul ecografiei la care a participat alături de mine.
-VIONEL?! De ce, Alexandru?
-Pentru că seamănă cu o șopârlă. -Super, zic. Iubitul lu mama, e un nume frumos, doar că știi că noi ne dorim să înceapă cu A, îi răspund eu fericită că am ieșit frumos din impas. -Atunci, Avionel. A zis el”, a scris Adela Popescu.
Viitoarea mămică a postat și un selfie cu burtica de graviduță, în care arată senzațional de bine și se vede cât de fericită e că va fi din nou mămică.