Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Cum arată acum Jaclyn Smith, Kelly Garrett din serialul „Îngerii lui Charlie”. Cu ce se ocupă la 79 de ani

de Roxana Mirea,

Jaclyn Smith, actrița devenită celebră în anii ’70 datorită rolului din „Îngerii lui Charlie”, continuă să impresioneze la 79 de ani. Deși a lăsat actoria în urmă, vedeta și-a construit o carieră de succes în afaceri și dovedește că eleganța și farmecul nu au vârstă. 

Cum arată acum Jaclyn Smith, actrița din „Îngerii lui Charlie” 

Jaclyn Smith, actrița care a cucerit inimile publicului în anii ’70 cu rolul lui Kelly Garrett din celebrul serial „Îngerii lui Charlie”, continuă să impresioneze și astăzi, la vârsta de 79 de ani. Deși au trecut zeci de ani de la succesul fenomenal al producției care a consacrat-o, farmecul, eleganța și vitalitatea sa au rămas neschimbate, potrivit viva.ro.

Actrița, devenită un simbol al rafinamentului și al stilului, este foarte activă pe rețelele sociale, unde împărtășește momente din viața personală și profesională cu fanii săi. Recent, Jaclyn Smith a postat o fotografie alături de familie și a transmis un mesaj emoționant despre bucuria de a petrece timp prețios cu cei dragi: 

Timp în familie! Ultimele săptămâni au fost extra speciale cu copiii mei și cu nepoatele mele. Sunt foarte mândră de tot ceea ce fac ei.” 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13

Cu ce se ocupă acum Jaclyn Smith  

Pe lângă prezența constantă în mediul online, vedeta atrage atenția și prin aparițiile sale elegante. Deși părul șaten care a consacrat-o a fost înlocuit cu o nuanță blondă sofisticată, coafura și atitudinea au rămas la fel de impecabile, amintind de zilele de glorie din „Îngerii lui Charlie”. 

După ce și-a încheiat cariera în actorie, Jaclyn Smith a demonstrat că este la fel de ambițioasă și în lumea afacerilor. Vedeta și-a construit un brand puternic în industria modei și a frumuseții, semnând linii de îmbrăcăminte, parfumuri și produse cosmetice care s-au bucurat de succes internațional. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  9 / 13

Viața personală a lui Jaclyn Smith 

Pe plan personal, viața lui Jaclyn Smith a fost plină de experiențe marcante. Actrița a fost căsătorită de patru ori și are doi copii. După primele două căsnicii, dintre care una cu actorul Dennis Cole, și o relație puternică cu fiul vitreg Joe Cole, pierdut tragic în 1991, Jaclyn a devenit mamă alături de directorul de imagine Anthony B. Richmond, având doi copii: Gaston și Spencer Margaret. 

Din 1997, Jaclyn Smith trăiește o poveste discretă de iubire alături de soțul său, chirurgul cardiovascular Brad Allen, iar astăzi se bucură nu doar de copii, ci și de trei nepoate, pe care le adoră. 

Sursa foto-video: Instagram Jaclyn Smith, Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te