Homepage  / Vedete româneşti

Cum arată acum Claudia Radu, fosta concurentă de la Chefi la cuțite, după ce a slăbit 60 de kilograme

Cum arată acum Claudia Radu, fosta concurentă de la Chefi la cuțite, după ce a slăbit 60 de kilograme
7

de Roxana Mirea,

Claudia Radu, care a fost concurentă la Chefi la cuțite, sezonul 8, a trecut printr-o transformare incredibilă. În 2020, când a participat la show-ul culinar difuzat de Antena 1, aceasta avea peste 150 de kilograme. După ce s-au încheiat filmările pentru Chefi la cuțite, Claudia a luat o decizie radicală, aceea de a-și schimba viața. Așadar, ea a reușit să slăbească 60 de kilograme și nu are de gând să se oprească aici. Iată cum arată acum Claudia Radu, fostă concurentă de la Chefi la cuțite.

Cum arată acum Claudia Radu, fostă concurentă Chefi la cuțite

Claudia Radu, care a participat la Chefi la cuțite în anul 2020, a reușit să slăbească 60 de kilograme. Transformarea fizică prin care a trecut este majoră și nu are de gând să se oprească aici. Claudia avea peste 150 de kilograme pe vremea când era concurentă la Chefi la cuțite. După ce s-au încheiat filmările, aceasta a realizat că trebuie să slăbească, în primul rând pentru sănătatea ei. Cu ajutorul unui regim alimentar echilibrat și cu mult sport, Claudia Radu are acum în jur de 93 de kilograme.

„Nu pot să zic că am renunțat la anumite alimente dintr-odată. De exemplu, acum am renunțat la carbohidrați. Neavând carbohidrați, corpul este obligat să își mănânce grăsime pe post de energie. Fac și sală.

Începutul e foarte greu, e vorba de mindset. În momentul în care tu îți pui în cap eu trebuie să slăbesc nu te mai oprește nimic. Eu am intrat într-o echipă de nutriționiști, în momentul de față mă specializez în nutriție. Vreau să ajut cât mai mulți oameni și am avut parte de foarte mult suport. În momentul de față, nu am voie lactate. Lactoza se transformă în zahăr în sânge și nu te ajută cel mai mult”, a mărturisit Claudia Radu la Antena Stars, conform Fanatik.

Claudia este și foarte activă pe Instagram și îi ține la curent pe fanii ei cu progresul său.

cum-arata-acum-claudia-radu-fosta-concurenta-de-la-chefi-la-cutite-dupa-ce-a-slabit-60-de-kilograme-2-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Claudia Radu, despre momentele grele prin care a trecut

Claudia Radu a făcut și o retrospectivă asupra anului 2022, într-o postare pe Instagram. Fosta concurentă de la Chefi la cuțite spune că 2022 a fost un an dificil pentru ea: s-a confruntat cu două depresii și s-a despărțit de logodnicul ei.

„Se încheie încă un an… Pentru mine un an dificil, dar pe care nu l-aș schimba deloc. Pentru că am avut nevoie să învăț niște lecții prin prisma greutăților prin care am trecut și a provocărilor pe care le-am întâmpinat.

Am trecut prin două depresii la interval de 6 luni, a două depresie fiind chiar în perioada Crăciunului. Acesta este și motivul pentru care în acest an nu am fost așa activă și nu v-am răspuns la mesaje. Când nu ai energie pozitivă de răspândit, este foarte dificil să socializezi. Îmi propun că în 2023 să fiu mult mai activă pe rețelele sociale și să vă răspund la toate mesajele și solicitările.

Am avut capacitatea și forța necesară să îmi iau puterea și independența înapoi și să rup o relație de 11 ani în care nu mă mai simțeam iubită, apreciată și valorificată ca femeie. În schimb, primeam indiferență și reproșuri la greu, iar susținerea în proiectele pe care doream să le dezvolt era inexistentă de cele mai multe ori. A fost extrem de greu să fac acest pas, dar a fost necesar să mă aleg pe mine pentru a-mi proteja sănătatea fizică și psihică. Nu s-au terminat bărbații, sunt convinsă că undeva există cineva care mă va iubi și mă va aprecia așa cum sunt și sentimentele să fie reciproce.

Remodelarea mea corporală a avut de suferit din cauza depresiilor și a situației dureroase din fosta mea relație. Nu m-am îngrășat, doar am stagnat, iar asta m-a frustrat deoarece speram ca până acum să ajung la rezultatul meu final. Degeaba ai cel mai bun plan alimentar din lume dacă treci prin probleme emoționale. Iar în momentul în care am văzut că încep să îmi caut iar alinarea în mâncare ca să scap de depresie, am decis să spun STOP.

Nu știu ce îmi va aduce 2023, dar știu 100% ce am eu de gând să fac în acest nou an. Voi avea și mai multă grijă de mine și de sănătatea mea, îmi voi folosi cunoștințele de nutriție și gastronomie pentru a veni în sprijinul oamenilor ce doresc o schimbare în viața lor dpdv al remodelării corporale. În rest îmi doresc multă sănătate pentru mine și cei dragi, că de restul ne ocupăm noi”, a scris Claudia pe Instagram.

Sursa Foto: Instagram

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton