Bogdan Vlădău și Gina Chirilă au fost invitați în podcastul „Acasă la Măruță”, găzduit de Cătălin Măruță, unde au vorbit, printre altele, și despre infidelitate. În trecut, Bogdan Vlădău a înșelat-o pe Gina Chirilă, însă ea a reușit să treacă peste.
Bogdan Vlădău și Gina Chirilă au fost invitați în podcastul „Acasă la Măruță”, găzduit de Cătălin Măruță, unde au vorbit, printre altele, și despre infidelitate. În trecut, Bogdan Vlădău a înșelat-o pe Gina Chirilă, însă ea a reușit să treacă peste.
Bogdan Vlădău și Gina Chirilă formează un cuplu de 10 ani de zile. Între ei există o diferență de 15 ani, dar acesta nu a fost un impediment în calea fericirii lor. Totuși, chiar dacă acum sunt un cuplu solid, începutul relației nu a fost doar lapte și miere. Recent, Bogdan Vlădău a recunoscut că a înșelat-o pe Gina Chirilă în urmă cu ceva ani, când se aflau la începutul relației. El a fost surprins împreună cu o domnișoară misterioasă în timp ce iubita lui era plecată din țară.
În podcastul lui Cătălin Măruță, Gina Chirilă a explicat cum a reușit să treacă peste infidelitatea partenerului ei. Gina a spus și că a fost surprinsă că sentimentele ei față de Bogdan nu s-au schimbat după acel episod.
„Hai să fiu sinceră! Am trecut peste asta. Am iertat. Dar nu vreau să spun acum tinerelor care mă urmăresc și care mă iau drept un exemplu să facă asta sau să facă ca mine, ci să facă ce simt. Eu asta am simțit. Asta nu înseamnă că sunt un exemplu sau ele ar trebui să ierte. Am aflat și ulterior a venit Bogdan și am discutat. Am rezolvat-o matur, într-un final. Chestia asta a și rupt ceva apoi, să fim serioși. A fost nevoie de timp pentru a-și reclădi încrederea. Dar sentimentele nu s-au schimbat, asta m-a surprins și pe mine”, a povestit Gina Chirilă, în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță, potrivit libertatea.ro.
Bodgan Vlădău a vorbit și el despre faptul că a înșelat-o pe Gina Chirilă. Acesta a spus că se afla într-o perioadă „tulbure” și că a fost ceva trecător. El a precizat că relația lui cu Gina a devenit și mai puternică după acel episod.
„N-a fost chiar așa de frumos, că eram mai mici, mai tineri, nu înțelegeam lucrurile ca acum. Eu eram destul de tulbure cu mine, așa. Nu eram ok. Și atunci când nu ești ok cauți liniștea și fericirea în exteriorul tău. A fost așa, ceva trecător. Eu cred că orice încercare grea te întărește și sudează cuplul poate mai bine”, a declarat Bogdan Vlădău.
Sursa Foto: Instagram