; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Cristina Joia

Cum a trecut Cristina Joia, de la „Visuri la cheie”, peste momentul în care a fost agresată: „Procesul a fost traumatizant” | EXCLUSIV

22 July 2021

Cristina Joia, unul dintre designerii emisiunii Visuri la cheie, de la Pro TV, ne-a demonstrat tuturor că este o femeie puternică! La mai bine de jumătate de an de la nefericitul incident în care a fost agresată, Cristina Joia a mărturisit că procesul de recuperare a fost unul dificil și că, din nefericire, va mai avea nevoie de încă o intervenție. 

În luna noiembrie 2020, Cristina Joia a fost victima unei agresiuni într-un magazin de pe Calea Șerban Vodă, din București. Aceasta a fost atacată violent de către o femeie căreia i-a reproșat că a blocat drumul de acces, dar și trecerea de pietoni cu mașina. În urma nefericitului incident Cristina Joia a rămas cu priamida nazală spartă, dar și cu sechele emoționale.

A urmat în lunile următoare un întreg proces prin care vedeta de la „Visuri la cheie' a trecut și ne-a demonstrat tuturor că este o femeie puternică.  Cu toate astea, Cristina Joia ne-a mărturisit că procesul  de recuperare atât fizic, cât și psihic, a fost unul foarte greu și că va mai fi nevoie de încă o intervenție chirurgicală pentru recuperarea completă:

„Da, a fost o perioadă destul de dificilă… au fost două operații la o lună distanță ( prima de urgență, în seara agresiunii, și a doua de reconstrucție nazală în preajma Crăciunului). Apoi, procesul care a fost traumatizant în sine,  pentru  că m-am trezit pusă la zid (deși eu eram victima) și acuzată că m-am folosit de media – lucru pe care nu l-am făcut, am refuzat pe perioada procesului toate invitațiile lăsând justiția să decidă în acest caz. Deși pe perioada procesului cred că am auzit „o simplă lovire' de zeci de ori, am realizat că e important pentru mine să nu rămân blocată în energia negativă și să merg mai departe.

Din păcate, pentru această „simplă lovire' trebuie să merg periodic la clinică pentru injectări cu acid hialuronic în cicatrice și o să mai am nevoie de încă o intervenție pentru a o atenua (de dispărut complet nu se poate, pentru că tăietura a fost foarte adâncă)', a declarat Cristina Joia în exclusivitate pentru TVMania. 

Cristina Joia: „Mi-am dat sema că dacă nu pot ierta, ea a câștigat'

Cristina Joia, care în prezent filmează pentru un nou sezon „Visuri la cheie',  ne-a mai mărturisit că pentru a trece peste trauma de anul trecut a fost nevoită să apeleze și la ajutor specializat:

„Da, am făcut o perioadă terapie, a fost șocant pentru mine să văd cum oamenii continuau să-și facă cumpărăturile – eu am sunat la 112 pentru că îmi era teamă că acolo rămân, dacă continui să pierd sange… lipsa lor de reacție a fost dureroasă, mai ales că eu am nevoie să cred în binele și lumina din fiecare om, altfel nu aș putea crea artă sau face parte din proiectul Visuri la cheieMi-am dat sema că dacă nu pot ierta, ea a câștigat', a mai spus Cristina Joia.  

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare