; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

131449143_2592888924343247_8079503262242068886_n

Cum a sărbătorit familia regală Paștele. Regina Elisabeta a II-a, surprinsă de copiii lui William și Kate

06 April 2021

Anul acesta, pandemia a întrerupt, pentru a doua oară consecutiv, tradiția, așa că englezii nu i-au văzut pe regină și alți membri al familiei regale, în public, mergând la biserică în Duminica Paștelui (pe 4 aprilie), așa cum se întâmpla de obicei. Însă familia a sărbătorit evenimentul religios în privat.

 

Pentru Paștele de anul acesta, moșternitorul coroanei britanice, Prințul William, a lăsat recentele supărări deoparte și, alături de Kate, soția lui, s-a asigurat că toată familia are motive de celebrare și bucurie. 

Astfel, sub îndrumarea părinților lor, George, 7 ani, Charlotte, 5 ani, și Louis, 2 ani, cei trei copii ai cuplului, le-au trimis cadou străbunicilor lor, regina Elisabeta a II-a și soțul ei, Prințul Philip, care își revine după o operație pe inimă – ouă de Paști decorate de ei înșiși. 

Și asta nu a fost tot, scrie US Weekly! Simpaticul trio a făcut și un tort de ciocolată – ok, cu ajutorul mamei lor, ducesa de Cambridge, dar intenția contează! – pe care l-au decorat cu miniouă din ciocolată Cadbury. 

William și Kate au respectat și altă tradiție a Paștelui catolic, vânătoarea de ouă de Paște, ceea ce a reprezentat una dintre rarele ocazii în care George, Charlotte și Louis au avut voie să mănânce dulciuri.

„Ducii nu le dau voie să mănânce ciocolată sau dulciuri în fiecare zi, așa că a fost un adevărat festin pentru copii', a declarat sursa pentru revista citată.

 

În momentul de față, George și Charlotte sunt acasă în vacanță, așa că mama lor, Kate, „este ocupată să nu-i lase să se plictisească', mai spune aceeași sursă. Cât despre ce face familia în timpul lor liber, aceeași revistă scrie că „Ies la plimbare toți cu bicicletele, joacă tenis, iar George și Charlotte iau lecții de călărie. Charlotte este obsedată de cai, la fel ca străbunica ei. Este activitatea ei favorită'. Mai mult, 

Louis ar fi și el interesat de cai și „vrea să învețe să călărească', dar părinții lui cred că, la vârsta lui – va împlini pe 23 aprilie 3 ani – „e încă prea mic'. 

Că ultima perioadă a fost una agitată pentru familia regală este puțin spus. În urma interviului acordat lui Oprah de Meghan Markle și Prințul Harry, care au decis să se retragă din postura de membri seniori ai casei regale, familia regală britanică s-a trezit prinsă într-unul dintre cele mai mari scandaluri din ultimii zeci de ani. Dar, într-o declarație așteptată de toată lumea, la începutul lui martie, regina a anunțat că „problemele sunt luate foarte în serios și vor fi abordate de către familie în mod privat'. 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare