Homepage  / Articole

Cum a petrecut Adelina prima zi de primăvară

Cum a petrecut Adelina prima zi de primăvară

de Redactia Tvmania

Prezentatoarea emisiunii “DPaparazzi” de la Kanal D a învăţaţ chiar în prima zi a lunii femeii cum să se descurce singură, fără ajutorul vreunui bărbat, în cazul în care ar avea probleme cu maşina. Adelina Pestriţu a petrecut mai multe ore într-un service auto din Bucureşti, în postura de mecanic.

Vedeta tv s-a întâlnit cu fanii ei în cadrul campaniei demarate de postul Kanal D prin care oamenii simpli îşi pot întâlni preferaţii la locul de muncă. Adelina a făcut poze, a dat autografe şi le-a oferit o mulţime de cadouri celor care se aflau în service.

„M-am simţit extraordinar alături de oamenii de aici şi chiar mi-au prins bine sfaturile primite de la cei de la service. Nu se ştie niciodată când ai o pană de roată şi eşti nevoit să o faci singur”, a declarat Adelina.

Un mecanic auto a învăţat-o pe Adelina ce trebuie să facă atunci când are pană, dar şi atunci când maşina ei are nevoie de un schimb de ulei.

„Cum sunt o şoferiţă împătimită şi nu de puţine ori am drumuri lungi de parcurs, trebuie să ştiu cum să rezolv problemele care apar. Nu sunt foarte pricepută, dar m-am bucurat că oamenii de la service-ul auto au avut răbdare să mă înveţe”, a spus vedeta Kanal D, care prezintă în fiecare duminică, de la ora 19.45, emisiunea „DPaparazzi”.

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton